Grupul de mercenari Wagner a fost finanțat în întregime de statul rus, care a cheltuit 86 de miliarde de ruble (1 miliard de dolari) pentru el între mai 2022 și mai 2023, a declarat marți președintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Soldați PMC Wagner GroupFoto: Viktor Antonyuk / Sputnik / Profimedia

În plus, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, care a condus scurta revoltă a grupului sâmbăta trecută, a câștigat aproape la fel de mult în aceeași perioadă din afacerea sa cu mâncare și catering, a spus Putin la o întâlnire cu forțele de securitate.

Putin i-a lăudat marți, în cadrul unei ceremonii, pe membrii forțelor militare și de securitate ale Rusiei, încercând să-și reafirme autoritatea după revolta eșuată a mercenarilor conduși de șeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin.

Șeful Wagner pare să fi ajuns în Belarus

Un avion care are legătură cu Prigojin a sosit în Belarus din Rusia, la trei zile după ce acesta și-a anulat brusc revolta, iar autoritățile ruse au renunțat la dosarul penal împotriva Wagner, îndeplinind una dintre condițiile acordului convenit sâmbătă târziu prin care s-a dezamorsat criza.

Detaliile călătoriei sale spre exil nu au fost făcute publice și nu a existat nicio confirmare a locului unde se afla în cele trei zile de la revoltă, inclusiv dacă se afla la bordul avionului ce a ajuns în Belarus marți dimineața

Putin a declarat marți în fața celor aproximativ 2.500 de membri ai personalului de securitate adunați într-o piață din complexul Kremlinului că poporul și forțele armate au fost unite în opoziție față de rebeli.

El a fost însoțit de ministrul apărării, Serghei Șoigu, a cărui demitere a fost una dintre principalele cereri ale răzvrătiților. Putin a cerut, de asemenea, un minut de reculegere în onoarea piloților militari ruși uciși în timpul revoltei.

Cine este Evgheni Prigojin

Cu un PR agresiv, un limbaj vulgar și o prezență frecventă în apropierea liniilor de front, Prigojin a fost una dintre cele mai vizibile fețe ale războiului, după ce a recrutat zeci de mii de deținuți ruși pentru a lupta pentru Wagner și a fost în conflict deschis cu Ministerul Apărării în privința planurilor militare și a aprovizionării cu muniție.

Prigojin, în vârstă de 62 de ani, este cunoscut de decenii de ani drept „bucătarul lui Putin" datorită contractelor de catering ale companiei sale de la Kremlin. Nu este clar cât de prieteni au fost el și președintele rus Vladimir Putin, dar ambii bărbați s-au născut și au crescut în Sankt Petersburg.

După ce a ispășit o lungă pedeapsă cu închisoarea în anii 1980, Prigojin a început să vândă hotdogi în orașul său natal. În curând, a început să investească într-un lanț de supermarketuri și, în cele din urmă, și-a deschis propriul restaurant și o companie de catering.

Restaurantul său a căpătat o reputație pentru mâncarea sa rafinată și a primit demnitari ai orașului, inclusiv pe viceprimarul de atunci, Vladimir Putin.

De acolo, firma de catering Concord a lui Prigojin a început să câștige contracte guvernamentale, ducându-și operațiunile la un alt nivel.

Prigojin a recunoscut în septembrie anul trecut că a fondat grupul militar privat în 2014, anul în care Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina. A fost prima sa confirmare publică a unei legături pe care o negase anterior și pentru care dăduse în judecată jurnaliști.

Grupul Wagner a luptat în Libia, Siria, Republica Centrafricană și Mali, printre alte țări. Grupul a oferit, de asemenea, sprijin militanților susținuți de Rusia care au cucerit o bucată din regiunea Donbas din estul Ucrainei în 2014.