Declarațiile și acțiunile fondatorului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, sunt de fapt apeluri la declanșarea unui conflict civil armat, a declarat sâmbătă Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, relatează agenția rusă de stat TASS.

ofiteri FSBFoto: TASS / ddp USA / Profimedia

„Declarațiile și acțiunile lui Prigojin sunt de fapt apeluri la începerea unui conflict civil armat pe teritoriul rusesc și sunt o înjunghiere în spatele militarilor ruși care luptă împotriva forțelor ucrainene pro-fasciste", a declarat FSB.

De asemenea, agenția a precizat că declarațiile lui Prigojin despre presupusule atacuri ale Ministerului rus al Apărării asupra grupului Wagner sunt neadevărate și reprezintă o provocare.

„Toate informațiile răspândite în rețelele de socializare în numele lui Prigojin despre presupusele lovituri cu rachete și bombardamente ale Ministerului rus al Apărării asupra unităților din spate ale Wagner nu corespund realității și reprezintă o provocare informațională", a mai spus FSB.