Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi că Ucraina și aliații săi sunt încă „foarte departe” de a putea asigura pacea în țară, dar a adăugat că orice viitoare garanție de securitate occidentală pentru Ucraina trebuie să fie diferită de statutul membrilor europeni NATO, relatează Reuters.

Volodimir Zelenski si Olaf ScholzFoto: Christoph Soeder / AFP / Profimedia

„Având în vedere situația actuală, nu este vorba despre instituirea statului de membru... Cu toții trebuie să ne concentrăm asupra modului în care noi, ca indivizi, putem sprijini Ucraina”, a spus Scholz la o conferință de presă la cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene (EPC) din Moldova.

Întrebat despre posibilele garanții de securitate, Scholz a adăugat: „Trebuie să fie proiectate în așa fel încât să ofere Ucrainei securitatea de care are nevoie împotriva pericolului de a fi atacată, care să și stabilizeze Ucraina în același timp,... și, desigur, este întotdeauna o parte a garanției de securitate că este luată în serios.”

Joi mai devreme, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a insistat pentru ca Ucraina să facă parte din alianța militară NATO și a cerut membrilor NATO să ia o decizie clară cu privire la admiterea Ucrainei alianța transatlantică.