Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a vizitat luni Irakul pentru prima oară după declanșarea invaziei rusești, încercând să găsească sprijin diplomatic în Orientul Mijlociu, o regiune în care Moscova a cultivat relații apropiate, relatează Reuters.

Dmitro Kuleba alaturi de Fuad Hussein Foto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia

„Cu siguranță vedem Irakul drept o țară capabilă să contruiască poduri”, a declarat Kuleba la o conferință de presă susținută alături de ministrul irakian de Externe Fuad Hussein.

„Salutăm fiecare efort de a restaura pacea în Ucraina. Există o cărămidă cheie care trebuie depusă chiar la fundația oricărui efort: iar acea temelie este restaurarea integrității teritoriale a Ucrainei”, a adăugat Kuleba, reiterând astfel poziția exprimată în mod repetat de președintele Volodimir Zelenski potrivit căreia Ucraina va accepta o pace cu Rusia doar după eliberarea tuturor teritoriilor sale.

Fuad Hussein a făcut un apel la încetarea focului în Ucraina, afirmând că acesta a fost mesajul pe care i l-a transmis și ministrului rus de Externe Serghei Lavrov în timpul unei vizite oficiale pe care acesta a efectuat-o la Bagdad în luna februarie.

Irakul le-a transmis Ucrainei și Rusiei să se așeze la masa negocierilor

„Depunem mereu eforturi să facem parte din soluție. Războaiele se încheie prin negocieri și dialog. Acesta este motivul pentru care credem în limbajul dialogului”, a declarat luni Fuad Hussein.

„Și acesta este motivul pentru care atunci când negociem sau discutăm cu oficiali de la Moscova, iar ministrul Lavrov s-a aflat aici în exact aceeași sală, am menționat aceleași principii și le-am spus [rușilor] că susținem o încetare a focului și începerea negocierilor”, a subliniat el.

În prezent nu există negocieri de pace între Rusia și Ucraina, Moscova insistând că Kievul trebuie să accepte anexarea teritoriilor pe care ea le revendică, în timp ce oficialii ucraineni spun că o pace poate fi încheiată doar după retragerea trupelor rusești din toate teritoriile țării.

Vizita lui Kuleba la Bagdad a venit în contextul în care Statele Unite și-au încurajat aliații și partenerii din jurul lumii, de la Coreea de Sud și Japonia la Israel, să acorde sprijin, inclusiv de natură militară, Ucrainei în războiul său în fața agresiunii rusești.

Urmărește ultimele evoluții din a 418-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.