Rusia a început exerciții cu sistemul de rachete balistice intercontinentale Yars și cu câteva mii de soldați, fiind probabil o nouă încercare a Moscovei de a-și arăta puterea nucleară, scrie Reuters.

- „În total, în aceste exerciții sunt implicați peste 3.000 de militari și aproximativ 300 de echipamente", a anunțat pe Telegram Ministerul rus al Apărării.
În exerciţii sunt implicate centrul de control de la Omsk al forţelor pentru rachete strategice şi personalul şi comandamentul bazei de la Novosobirsk, unde se află sistemele de rachete balistice intercontinentale Yars.
În timpul exerciţiilor, sistemele mobile Yars vor efectua manevre în trei regiuni ruseşti, a precizat ministerul, fără a spune despre ce regiuni este vorba.
De asemenea, exerciţiile vor verifica şi o serie de măsuri de camuflare, precum şi de contracarare a mijloacelor moderne de recunoaştere aeriană, în cooperare cu formaţiuni şi unităţi ale Districtului Militar Central şi ale Forţelor Aerospaţiale, a susținut Ministerul Apărării de la Moscova.
Ce este sistemul mobil de rachete balistice intercontinentale Yars
Există puţine caracteristici tactice şi tehnice confirmate ale sistemelor mobile de rachete balistice intercontinentale Yars, care ar avea o rază de acţiune operaţională de 12.000 km, scrie Reuters.
Potrivit bloggerilor militari, sistemele sunt capabile să transporte mai multe focoase nucleare care pot fi orientate în mod independent către ţintă şi pot fi montate pe un camion sau desfăşurate în silozuri.
În luna decembrie, Ministerul rus al Apărării anunța că Armata rusă a încărcat o rachetă balistică intercontinentală „Yars” într-un siloz de lansare din regiunea Kaluga.
Ministerul Apărării de la Moscova a publicat atunci un videoclip pentru a marca evenimentul, chiar înainte de „Ziua Forțelor de Rachete Strategice” din Rusia.
- „Această operațiune este importantă deoarece va permite unei alte rachete balistice să intre în serviciul de luptă conform programului”, a spus atunci comandantul formațiunii de rachete Kozelsk, Alexey Sokolov, potrivit Tass.
- „Patria va primi un alt eșantion de arme nucleare, care ne va permite să rezolvăm orice sarcini la nivel strategic", a mai susținut Alexei Sokolov, comandant al formației de rachete Kozelsky, în videoclipul distribuit de minister.
De la lansarea invaziei în Ucraina, în 24 februarie 2022, Rusia a efectuat numeroase exerciţii militare pe cont propriu sau cu alte ţări, precum China sau Africa de Sud. De asemenea, a intensificat antrenamentele militare cu Belarusul, care se învecinează atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina, desfăşurând o serie de exerciţii multilaterale în cursul anului trecut.
Mai mult, Vladimir Putin a anunțat la finalul săptămânii trecute decizia de a amplasa pe teritoriul Belarus arme nucleare tactice. Belarusul a susținut că decizia de a găzdui arme nucleare tactice ruseşti, a fost un răspuns la sancţiunile occidentale şi la ceea ce susţine că ar fi o consolidare militară din partea statelor membre NATO în apropierea graniţelor sale.
Preşedintele american Joe Biden s-a declarat îngrijorat de această decizie, deşi Statele Unite spun că nu au văzut niciun indiciu că Rusia s-ar pregăti să folosească arme nucleare tactice în Ucraina.