Gruparea Wagner este pe cale să ajungă într-o situație dificilă, în condițiile în care, deși a avut pierderi uriașe de personal, va rămâne și fără o mare parte dintre deținuții recrutați în toamnă, deoarece aceștia își încheie stagiul de șase luni după care sunt grațiați și eliberați, notează ministerul britanic al apărării.

Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor din grupul rus WagnerFoto: AFP / AFP / Profimedia

Liderul grupării, Evgheni Prigojin, încearcă să-și reconstruiască forțele, dar pare să fie sabotat de ministerul rus al apărării, spune și Institutul pentru Studiul Războiului, care notează că Moscova nu pare sigură de modul în care ar trebui să redefinească rolul Wagner.

Marea problemă a Wagner: Deținuții recrutați în toamnă își încheie stagiul

Compania de mercenari a lui Evgheni Prigojin a avut pierderi mari, urmează să rămână fără deținuții care își încheie stagiul de jumătate de an și nu mai poate recruta alții din penitenciare, subliniază experții militari britanici:

  • În următoarele săptămâni, mii de deținuți ruși care au luptat pentru Gruparea Wagner vor fi probabil grațiați și eliberați. Recrutarea de condamnați penal a atins punctul culminant în toamna anului 2022, deținuților fiindu-le oferită comutarea pedepsei după șase luni de serviciu militar.
  • Deși aproximativ jumătate dintre prizonierii recrutați au fost probabil uciși sau răniți, informațiile din Rusia sugerează că grupul își respectă promisiunea de a-i elibera pe supraviețuitori. Certificatele eliberate veteranilor Wagner eliberați ar fi fost aprobate prin decret al președintelui Putin.
  • Având în vedere că Wagner are acum probabil o interdicție de a recruta mai mulți deținuți, acest exod va agrava problemele sale de personal.
  • În plus, afluxul brusc de infractori adesea violenți, cu o experiență de război recentă și adesea traumatizantă, va reprezenta probabil o provocare semnificativă pentru societatea rusă.

Cum încearcă să-și refacă forțele Prigojin și cum îl sabotează Șoigu

Probabil că autoritățile ruse nu sunt sigure de modul în care să redefinească noul rol al lui Wagner după ce Evgheni Prigojin a folosit la maxim resursele și sprijinul acordat grupării de mercenari, spune și Institutul pentru Studiul Războiului.

Distrugerea forțelor de mercenari în zona Bahmut îi forțează probabil pe Prigojin și pe oficialii ruși să reconsidere rolul lui Wagner, în timp ce Prigojin încearcă să își reconstruiască forțele.

Mai multe surse media au raportat luni că liderul partidului politic rus „O Rusie dreaptă - pentru adevăr", Serghei Mironov, a pledat public pentru legalizarea companiilor militare private - precum Grupul Wagner - și a propus ca Ministerul rus al Apărării să preia supravegherea acestora, ceea ce ar reprezenta probabil o limitare majoră a libertăților actuale ale lui Prigojin în calitate de finanțator al Wagner.

Duminică, un blogger militar afiliat Wagner a acuzat Ministerul rus al Apărării că sabotează eforturile companiei de a-și reface forțele din Ucraina cu luptători Wagner din alte țări, prin anularea zborurilor de transport militar.

Dacă este adevărat, acest raport ar sugera că Ministerul lui Serghei Șoigu încearcă să împiedice Wagner să recâștige influența politică și să își reconstruiască capacitățile militare în Ucraina, menținând în același timp rolul Grupării în străinătate.

Prigojin pare să profite de fiecare ocazie pentru a-și spori relevanța mediatică și a menține Grupul Wagner în prim-plan. În ultimele zile, el a făcut o serie de declarații în care se ceartă cu oficiali locali, amplifică disputele privind înmormântările luptărorilor Wagner, comentează extinderea legilor rusești privind cenzura, comemorează presupusa aniversare de un an a implicării Wagner în Ucraina și multe altele.