Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor din Donbas, unul din criticii comandamentului militar de la Moscova pentru cum conduce războiul, spune că singurele momente în care președintele Vladimir Putin este cel real, și nu o dublură, sunt acelea în care liderul de la Kremlin apare singur sau la un capăt al mesei, la distanță de invitații săi.

Putin in CrimeeaFoto: - / Sputnik / Profimedia
  • „Adevăratul Vladimir Vladimirovici era de Crăciun, stând singur în Biserica Kremlinului. Singur!
  • Preoților probabil le era teamă să se apropie de el. Probabil era un lunetist care a avertizat că va trage dacă aceștia se vor apropia mai mult de 20 de metri.
  • Acesta este adevăratul Vladimir Vladimirovici, care, atunci când primește miniștri, stă singur într-o parte a mesei și se uită la ei cu binoclul.
  • - „Unde sunt?”
  • Acesta este adevăratul. Dar acela care decorează, îmbărțișează pe toată lumea, sunt alții
  • Iar cel care ține discursuri..., când văd un presupus Putin în mulțime, văd imediat o sosie. Și nimeni nu știe ce spune acesată dublură. Probabil vorbește prostii”.

Igor Ghirkin este un militant naționalist și fost ofițer FSB care a contribuit la lansarea războiului din 2014 în regiunea Donbas. Acesta a comandat și separatiștii pro-ruși din Donbas după declanșarea războiului în urmă cu 9 ani.

Mai mulți analiști și comentatori străini au remarcat că unul dintre motivele pentru care lui Ghirkin îi este acordată o asemenea libertate de exprimare ține de faptul că el niciodată nu îl critică pe președintele Vladimir Putin, punând toate eșecurile înregistrate de forțele armate trimise în Ucraina pe seama comandamentului militar de la Moscova.

Putin ar avea cel puțin trei sosii

De altfel, șeful serviciilor de informații militare ucrainene, generalul Kirilo Budanov, a afirmat că Vladimir Putin are cel puțin trei sosii, care și-au făcut operații estetice pentru a semăna cu liderul de la Kremlin.

Generalul-maior Kirilo Budanov a afirmat că serviciile ucrainene au detectat „dubluri” ale lui Putin care i-au ținut locul președintelui rus la o serie de „ocazii speciale" în trecut, însă acest lucru a devenit acum o „practică obișnuită".

Budanov a declara inclusiv într-un interviu pentru HotNews că serviciile ucrainene au „informații, confirmate, că la ultimele evenimente la care ar fi participat Putin, în realitate ar fi fost niște persoane care l-au înlocuit”.

Declarațiile lui Igor Ghirkin vin în contextul în care sâmbătă Kremlinul a anunțat că Putin s-a dus în Crimeea, pentru a sărbători 9 ani de la anexarea peninsulei ucrainene. Mai mult, acesta ar fi condus personal mașina cu care s-a plimbat prin Sevastopol.

Într-o mișcare sfidătoare, Putin a vizitat duminică și Mariupol, un oraș ucrainean ocupat de forțele rusești.

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l de crima de război de deportare ilegală a cel puțin 100 de copii din Ucraina.

Mișcarea va obliga cele 123 de state membre ale curții să-l aresteze pe Putin și să-l transfere la Haga pentru judecată dacă va intra pe teritoriul lor.

Moscova a negat în mod repetat acuzațiile conform cărora forțele sale ar fi comis atrocități în timpul invaziei din Ucraina.