O fotografie distribuită pe rețelele de socializare arată că armata rusă a trimis pe front o variantă nouă a unui tanc vechi, acesta fiind îmbunătățit cu componente care ar fi fost considerate de ultimă generație în urmă cu jumătate de secol.

Un tanc T-62 la reparatii in uzinaFoto: Sharifulin Valery / TASS / Profimedia

Este vorba de un vechi tanc T-62 fotografiat de militarii ruși, acesta având parte de o modernizare a mecanismului său de tragere prin instalarea unui sistem de țintire cu infraroșu 1PN96MT-02. Armata rusă ar face referire la această nouă variantă de tanc cu denumirea de „T-62M obr. 2022”.

Agenția Forbes notează că, deși acestă modernizare realizată la uzina de tancuri Uralvagonzavod reprezintă o îmbunătățire față de sistemul inițial de țintire al tancurilor T-62, sistemul 1PN96MT-02 ar fi fost considerat unul de avangardă în anii 1970.

El permite tunarului să țintească obiective aflate la o distanță de până la două mile (3,21 kilometri), doar două treimi din distanța maximă posibilă cu sistemul mai modern Sosna-U instalat în tancurile T-90, ultima generație a armatei ruse, precum și în unele vehicule de luptă T-80 și T-72 îmbunătățite.

Forbes afirmă însă că principala problemă cu sistemul Sosna-U este că el necesită componente electronice de înaltă calitate produse în Franța pe care industria rusă nu pare capabilă să le reproducă, și pe care Moscova nu le mai poate importa din cauza sancțiunilor impuse de Paris împotriva sa după anexarea ilegală a Crimeii în 2014.

În aceste condiții sistemul 1PN96MT-02 a început să fie instalat în tot mai multe dintre tancurile pe care Rusia le avea stocate pe termen lung în depozitele sale militare, inclusiv variante ale tancurilor T-72 și T-80.

„Este clar că industria rusă nu poate reproduce Sosna-U suficient de rapid pentru a ține pasul cu reactivarea tancurilor vechi. Cel mai bun T-62 reactivat ar fi un T-62MV cu blindaj reactiv și un sistem de țintire 1PN96MT-02. Ziceți-i T-62MV Obr. 2022 sau Obr. 2023. Acest 'nou' T-62 poate vedea un pic mai departe decât un 'vechi' T-72 și poate rezista un pic mai bine unor obuze explozive. Dar este tot un T-62. Și în mare parte rămâne doar o țintă de antrenament pentru trupele ucrainene”, ironizează Forbes situația.

Însă fotografia apărută pe rețelele de socializare cu acest T-62 arată că el nici măcar nu a fost modernizat cu blindaj reactiv, după cum notează și administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker. Tancul T-62 a intrat în dotarea forțelor armate sovietice în anul 1961, cu peste două decenii înainte ca blindajul reactiv să fie testat pe câmpul de luptă în Războiul din Liban din 1982.

Rusia se laudă cu producția sa militară

În mod ironic, această fotografie a apărut pe platformele social media sâmbătă, tocmai în ziua în care fostul președinte și vicepremier rus Dmitri Medvedev anunța că Rusia și-a crescut producția militară „de zeci de ori”.

„Nu doar extindem producția, ci și introducem cele mai noi tehnologii, perfecționându-le literalmente 'din mers'”, a mai spus acesta, adăugând totodată că experții ruși studiază îndeaproape armamentul folosit de ucraineni pentru a lovi zonele controlate de Rusia în contextul în care Kievul a primit mai multe sisteme de arme occidentale după, dar și înainte, de începerea „operațiunii militare speciale”.

În prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Medvedev a fost numit de Putin și în funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei Industriale Militare, un organism permanent care a fost creat de Moscova pentru a organiza politica de stat în domeniul complexului militar-industrial, sprijinul militar-tehnic pentru apărare, securitate națională și aplicarea legii.

Kremlinul a publicat decretul de numire a lui Medvedev, unul dintre cei mai fideli aliați ai președintelui Vladimir Putin, în data de 26 decembrie a anului trecut.

Crearea acestui organism a fost anunțată după ce numeroși recruți ruși s-au plâns pe rețelele de socializare de calitatea armelor și echipamentelor primite.

Urmărește ultimele evoluții din a 369-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.