FSB a anunțat luni că a arestat doi ruși din Sevastopol care ar fi fost recrutați de serviciile speciale ucrainene pentru a obține informați despre instalațiile militare din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, scrie agenția rusă de presă TASS.

Serviciul Federal rus de Securitate (FSB)Foto: - / Sputnik / Profimedia

„Activitățile ilegale ale celor doi cetățeni ruși suspectați de cooperare cu serviciile speciale străine au fost reprimate", a anunțat FSB.

Cei doi ruși, în vârstă de 44 și 28 de ani, ar fi vrut să vândă informații despre „localizarea instalațiilor Ministerului rus al Apărării” în schimbul unei „recompense bănești”, susține FSB, care precizează că „scurgerea în străinătate a informațiilor ar putea afecta capacitatea de apărare a statului”.

„Un bărbat născut în 1979 a efectuat misiuni de recunoaștere ale Serviciului de Securitate al Ucrainei pentru a colecta informații privind localizarea instalațiilor militare și a transmis aceste informații prin e-mail. Cel de-al doilea suspect și-a confirmat intențiile de cooperare confidențială cu Serviciul de Informații Externe al Ucrainei în cadrul unei conversații telefonice, dar nu a reușit să transmită datele din cauza unor circumstanțe independente de voința sa", a precizat FSB.

Cei doi suspecți au fost arestați preventiv pentru două luni.

Primul suspect este acuzat de înaltă trădare și riscă 20 de ani de închisoare, în timp ce al doilea supect are dosar penal pentru cooperarea cu un stat străin și poate sta 8 ani după gratii dacă va fi găsit vinovat.

Urmărește ultimele evoluții din a 369-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.