Washingtonul, Berlinul şi Varşovia au în vedere organizarea în curând de exerciţii militare comune în Polonia în cadrul NATO, în faţa ameninţării ruse pe frontul estic, a indicat duminică seara ministrul german al apărării, potrivit AFP.

Boris Pistorius într-un tanc german Leopard 2 A6Foto: Ann-Marie Utz / AFP / Profimedia

„Există reflecţii” pe acest subiect, a declarat Boris Pistorius pe canalul public ARD, menţionând că nu doreşte „deocamdată” să confirme sau să dea detalii.

El a adăugat că ideea acestor manevre militare comune, într-o ţară care are graniţă cu Ucraina, ar fi de a trimite un semnal „foarte clar” atât în cadrul Alianţei nord-atlantice, „cât şi (preşedintelui rus Vladimir) Putin”.

Ministrul german a asigurat că NATO este „departe de a fi atât de slabă pe cât s-a crezut mult timp” şi este „mult mai puternică şi unită decât anul trecut”, înainte de ofensiva rusă din Ucraina.

Obiectivul ar fi şi de a calma „frontul estic” al NATO, „arătând ţărilor din Europa de est, ca Polonia, ţările baltice, Slovacia şi altele, că Germania, ca membrul european cel mai important al Alianţei, şi SUA ca partener transatlantic îşi respectă obligaţiile de apărare în cadrul organizaţiei”, a indicat Pistorius. (Sursa: Agerpres)

___