Pentru un stat de dimensiunile României, care are a doua mare forță militară de pe Flancul de Est al NATO și la granița căreia bate Rusia, cu războiul din Ucraina, poziționarea publică a autorităților de la București față de cel mai mare conflict din Europa ultimilor 80 de ani poate părea, în cel mai bun caz, una pasivă. De ce s-a ajuns aici, cât contează proastele relații de tip rusesc ale României cu Ucraina și ce face de fapt Bucureștiul în direcția Kievului?

Nicolae Ciucă și Volodimir Zelenski, în timpul vizitei premierului român în UcrainaFoto: Gov.ro

România pare că doar lasă să se întâmple lucrurile corecte față de Ucraina invadată, fără să facă vreun efort în plus. De la cel mai înalt nivel, statul român are declarațiile corecte politic și diplomatic pentru un stat NATO și UE, prin care susține Ucraina în fața agresiunii rusești. Totuși, senzația cu care rămâi este că România nu se ridică la miza istorică a acestui moment, care a schimbat paradigma de securitate a Europei peste noapte și care are implicații economice globale. Pe o imaginară scară est-europeană a poziționării față de acest conflict, Ungaria a ajuns oaia neagră, iar Polonia și statele baltice par băieții vânjoși, care sar prea des la scandal. România, în schimb, pare că a rămas undeva într-un colț, de frică să nu deranjeze.

Deși România este statul NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, mai mare chiar decât a Poloniei, Bucureștiul este o prezență ștearsă sau chiar lipsește cu desăvârșire din agenda publică a discuțiilor strategice despre război. Toate momentele-cheie de diplomație și de poziționare militară pe care SUA le-au avut în Europa, în raport cu apărarea Ucrainei, au avut în centru Polonia sau alte puteri europene.

României i-a revenit cel mai des rolul de „mamă a răniților”. A ocupat un loc în prim-planul discuțiilor despre refugiații din Ucraina și asistența umanitară, chiar dacă tot Polonia absoarbe grosul oamenilor care fug de război. Mai nou, România punctează la un nou capitol – supapă către restul lumii pentru mărfurile de export ale Ucrainei. Atât cât îi permite precara infrastructură portuară, feroviară și terestră.

Cei care urmăresc cu atenție evoluția conflictului din Ucraina nu pot să nu observe comportamentul pasiv al României. Citește integral pe Panorama.ro