Borna neagră de un an a războiului pe care Vladimir Putin l-a pornit împotriva Ucrainei, într-o dimineață de 24 februarie, se ridică acum pe un câmp de luptă măcinat de confruntări minore, dar care produc pierderi omenești uriașe. Nicio parte a conflictului nu mai reușește să aibă avansuri semnificative.

Imagine de la ceremonia de înmormântare a unui comandant de batalion ucrainean, ucis în zona Izium în varăFoto: Metin Aktas / AFP / Profimedia

Nu mai poate fi vreo îndoială rațională că Putin a pus Rusia în fața celui mai mare eșec al său din istoria recentă. „Rusia a pierdut, a pierdut strategic, operațional și tactic. Și plătește un preț enorm pe câmpul de luptă”, rezuma situația de pe frontul din Ucraina generalul Mark Milley, comandantul Statului Major al Armatei SUA.

Rusia nu pierde însă doar lupta armată, pe frontul din Ucraina. Pierde la ea acasă. Pe termen lung, economia îi intră în declin, după valul de sancțiuni occidentale care i-au limitat principalele robinete cu bani, din exporturi. Rusia pierde și oameni. Nu doar în luptă, unde aruncă tot ce prinde la mobilizare, de la infractori închiși în pușcării, la rezerviști și recruți lipsiți de experiență. Sute de mii de ruși, mulți dintre ei considerați așa-numitele „creiere”, fug din țară.

Un an mai târziu, ne uităm la punctul în care a ajuns acest război. Dar apoi, trebuie să trecem repede la întrebarea „de un milion de dolari”: încotro se îndreaptă acest conflict, în lunile sau anii care vin și cum poate arăta finalul său? Și după ce o facem, merită să coborâm din sfera analizei în iadul cotidian pe care ucrainenii îl trăiesc la ei acasă, și să ne întrebăm cât mai rezistă și ce mai speră oamenii.

Citește mai mult pe Panorama.ro