Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat marți că a convocat-o pe ambasadoarea Statelor Unite, Lynne Tracy, pentru a da explicații legate de „cursul din ce în ce mai agresiv al Washingtonului”, acuzând-o că și-a extins implicarea în conflictul din Ucraina, Reuters.

Serghei LavrovFoto: Alexander Zemlianichenko / AP - The Associated Press / Profimedia
  • „În acest sens, ambasadorului i s-a pus în vedere că actualul curs agresiv al Statelor Unite de a adânci confruntarea cu Rusia în toate domeniile este contraproductiv”, a transmis Ministerul de Externe al Rusiei.

De asemenea, Moscova a anunțat că a cerut Statelor Unite să dea o explicație cu privire la exploziile produse anul trecut la gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2.