Rheinmetall, cel mai mare producător de arme din Germania, se așteaptă ca primul lot de muniție pentru blindatele antiaeriene Gepard să fie livrat în Ucraina până în luna iulie, a declarat luni CEO-ul companiei, Armin Papperger, citat de CNN. Sistemele Gepard au devenit cunoscute pentru capacitatea lor de a doborî dronele „kamikaze” Shahed-131 și 136 de fabricație iraniană.

GepardFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

El a făcut aceste declarații în urma unei vizite făcute împreună cu ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, la unitatea de producţie a blindatelor din Unterluess, în vestul Germaniei.

Reprezentantul Rheinmetall a anunțat, de asemenea, că douăzeci de vehicule de luptă Marder vor fi gata să fie livrate Ucrainei până la sfârșitul lunii martie.

„Depozitul este plin”

Ca răspuns la apelul adresat de ministrul german al Apărării producătorilor de arme de a începe producția de muniție, Papperger a spus că Rheinmetall a „dublat capacitățile, iar în unele sectoare chiar le-a triplat”. „În producția de arme, depozitul este plin. Funcționăm la maximum aici și încă putem crește capacitatea cu o tură, dacă s-au încheiat contracte”, a declarat el.

Ministrul german al Apărării a spus că Guvernul german lucrează cu industria pentru a oferi tot ceea ce era posibil:

  • „Putem livra ceea ce avem și putem livra ceea ce va fi produs în următoarele luni”.

Cât durează producția unui tanc Leopard

Ministrul german al Apărării i-a vizitat luni, la Munster, pe militarii ucraineni care învață să opereze tancuri Leopard și vehicule de luptă Marder.

Producția unui tanc de luptă modern durează „aproximativ doi până la doi ani și jumătate” din momentul în care este comandat, a spus Pistorius în timpul vizitei.

„Tot ceea ce predăm acum (Ucrainei) va fi disponibil pentru înlocuire doar în doi sau doi ani și jumătate”, a adăugat el.

Ce sunt blindatele Gepard

Germania a promis Kievului mai multe blindate antiaeriene Gepard, în timp ce Ucraina încearcă să se apere de atacurile susținute ale dronelor de fabricație iraniană, potrivit Newsweek, citat de Rador.

Pe 8 februarie, Andriy Yermak, șeful biroului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina are asigurată o nouă tranșă de ajutor militar din partea Germaniei, inclusiv mai multe tancuri.

Berlinul va trimite încă două sisteme mobile antiaeriene Gepard, împreună cu 6.000 de unități de muniție, a scris Yermak pe Telegram.

De asemeneaă, guvernul german a anunțat că livrat Ucrainei 32 de sisteme mobile antiaeriene Gepard, în creștere față de cifra anterioară de 30. Alte cinci sisteme Gepard sunt „în planificare”, potrivit site-ului guvernului german.

Gepard este un sistem mobil antiaerian autopropulsat, blindat, care poate acționa în orice condiții meteorologice, dezvoltat în anii 1960. Fabricat de producătorul militar Krauss Maffei-Wegmann (KMW), sistemul Gepard a fost furnizat în țări precum Germania, Belgia, România și Țările de Jos.

Destinat în principal apărării antiaeriene, sistemul antiaerian poate fi îndreptat și către ținte terestre.

Un tanc Gepard pe șenile, transportând trei membri ai echipajului, poate atinge o viteză maximă de 40 mph și are o autonomie de 340 mile. Are radare independente de urmărire și supraveghere a țintei și vine cu „echipament de antrenament și simulare de ultimă generație”, potrivit KMW.

Echipat cu două tunuri automate de calibrul 35 mm, „mobilitatea terestră ridicată a sistemului Gepard și rotirea rapidă a turelei permit timpi de reacție extrem de scurți, necesari pentru atacarea amenințărilor aeriene”. Gepard este construit pe șasiul tancului Leopard 1.

Nu este eficient doar împotriva aeronavelor de luptă, elicopterelor de atac și rachetelor, ci poate „de asemenea să combată cu succes dronele”, potrivit producătorului.