Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus duminică seara ucraienilor că a avut o şedinţă „în format extins” cu Statul Major al armatei de la care a primit rapoarte detaliate despre situaţia de pe front, un tablou necesar pentru a pregăti „acţiunile planificate” ce vor avea loc „într-un viitor apropiat” - aluzie la o preconizată contraofensivă ucraineană.

Macron si ZelenskiFoto: Emmanuel DUNAND / AFP / Profimedia

El a anunţat, de asemenea, că a avut o discuţie cu preşedintele Emmanuel Macron cu care a vorbit despre continuarea sprijinului pentru apărare şi despre „eforturi diplomatice comune”.

„Vreau ca poporul nostru să aibă acum predictibilitate şi sentimentul că Ucraina se îndreaptă spre obiectivele sale”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul său de bilanţ zilnic.

El a spus că a avut în cursul zilei o şedinţă a Statului Major „într-un format nou, unul extins” unde i s-a prezentat tabloul situaţiei militare din ţară. Zelenski a spus că o astfel de evaluare era necesară pentru a pregăti „acţiunile planificate pentru viitorul apropiat”, aluzie la o contraofensivă, şi şi-a dedicat mare parte a discursului de duminică seara prezentându-le ucrainenilor informaţiile starea de fapt de pe front.

„Au raportat atât comandantul-şef, cât şi comandanţii de direcţii, au existat şi rapoarte direct de pe linia frontului. Evaluăm situaţia, facem totul pentru a ne pregăti acţiunile planificate pentru viitor, pentru viitorul apropiat, şi, de asemenea, ceea ce se face acum, în aceste zile, pe linia frontului. Comandantul-şef a raportat despre situaţia generală de pe front, cu un accent deosebit pe mobilizare, pe situaţia specifică, pe cum şi ce se face. La şedinţa Statului Major am auzit rapoarte detaliate despre fiecare poziţie de luptă, despre fiecare zonă mai fierbinte”, a explicat Zelenski.

El a arătat că situaţia cea mai dificilă este în Doneţk, dar a subliniat că este important ca forţele ucrainene să opună cât mai mult rezistenţă în Donbas.

„Generalul Sirski a raportat cu privire la direcţia Bahmut, grupul operativ şi strategic de trupe Hortiţia - cum ne apărăm poziţiile, cum consolidăm această direcţie şi câte forţe inamice eliminăm.

Generalul Sodol a raportat cu privire la direcţia Vuhledar, grupul operaţional şi tactic din Doneţk. Situaţia este foarte dificilă. Noi luptăm. Îi zdrobim pe invadatori şi provocăm pierderi extrem de tangibile Rusiei. Repet din nou şi din nou: cu cât Rusia pierde mai mult acolo, în Donbas - Bahmut, Vuhledar, Mariinka, Kreminna -, cu atât mai repede vom putea încheia acest război cu victoria Ucrainei”, a arătat Zelenski.

În ceea ce priveşte situaţia din sud, „generalul Hnatov a raportat despre direcţia Odesa. Situaţia este neschimbată, controlăm toate perspectivele potenţiale. Generalul Tarnavski a raportat despre rezultatele specifice ale grupului operaţional şi strategic de trupe Tavria. Mulţumim tuturor luptătorilor noştri care apără Zaporojie şi această întreagă zonă” - a punctat preşedintele ucrainean.

Pentru direcţia nordică, inclusiv Kievul, generalului Naiev a raportat că „situaţia este complet sub control”, la fel şi de-a lungul întregii frontiere de nord, acolo unde Ucraina se învecinează, între alţii, cu Belarusul.

Liderul ucrainean a mai informat populaţia că noul ministru de interne a anunţat formarea unor noi brigăzi ale gărzilor trimise pe linia frontului. „Există rezultate foarte bune. Este o experienţă foarte utilă care arată cum pot şi trebuie să fie motivaţi oamenii”, a comentat Zelenski.

„Bineînţeles, problemele militare, detaliile acţiunilor de informaţii nu pot fi povestite în întregime. Dar vreau ca oamenii noştri să aibă predictibilitate chiar acum. Şi sentimentul că Ucraina se îndreaptă spre obiectivele sale”, a punctat liderul ucrainean, precizând că şefii serviciilor de informaţii, Budanov, Maliuk şi Litvinenko, au prezentat, la rândul lor, propriile rapoarte.

În plan diplomatic, preşedintele Zelenski a anunţat că a vorbit cu preşedintele francez Emmanuel Macron, care duminică a fost în centrul atenţiei mediatice după noi declaraţii controversate despre Rusia şi Ucraina şi viziunea sa despre încheierea conflictului.

„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei, Macron. Am vorbit despre continuarea sprijinului pentru apărare, despre protejarea poporului nostru şi a întregii Europe. Îi mulţumesc domnului preşedinte pentru înţelegerea nevoilor noastre şi pentru sentimentul nostru comun că nu putem irosi nicio ocazie şi nicio săptămână pentru a ne apăra împotriva agresiunii ruseşti”, a declarat Zelenski. „Am discutat despre eforturile noastre diplomatice comune cu Franţa, despre cooperarea noastră pe platformele internaţionale. Am discutat, de asemenea, despre deciziile importante pe care le pregătim pentru această săptămână - pentru anul invincibilităţii noastre”, a mai spus liderul ucrainean.

„Ucraina trebuie ajutată, atât de masiv pe cât ne permit dificultăţile legate de producţia de armament. Obiectivul este de a permite armatei ucrainene să reziste la viitoarea ofensivă rusă şi chiar să desfăşoare contraofensive, aşa cum a făcut-o în trecut. Următoarele săptămâni, până la vară, vor fi, prin urmare, decisive, deoarece ambele părţi vor dori să obţină puncte decisive”, explicase preşedintele francez în interviul acordat presei franceze.

În finalul discursului său de duminică seara, Volodimir Zelenski a anunţat noi sancţiuni împotriva „celor care alimentează agresiunea rusă”. Este vorba despre entităţi financiare ruseşti şi a sugerat că printr-un astfel de gest a vrut să dea un imbold Uniunii Europene care discută despre al zecelea pachet propriu de sancţiuni împotriva Rusiei.

„Am semnat un decret de punere în aplicare a deciziei Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare privind sancţiunile împotriva entităţilor financiare ruseşti. Acestea sunt sancţiunile Ucrainei. Dar fiecare dintre pachetele noastre de sancţiuni devine baza pentru a lucra la sancţiuni cu partenerii noştri. Următorul pachet de sancţiuni al UE - al zecelea deja - este în curs de pregătire. Lucrăm cu partenerii noştri pentru a-l consolida. Dar lucrăm, de asemenea, şi cu alţi actori din relaţiile globale. Sancţiunile pentru terorism sunt un domeniu în care eforturile fiecărui stat responsabil pot face să avanseze procesul global”, a arătat Zelenski.

„Vor fi noi iniţiative, noi rezultate pentru Ucraina, noi realizări în relaţiile cu partenerii”, a promis Volodimir Zelenski.