Trupele ucrainene vor începe antrenamentele pe tancurile Leopard de luni, a anunțat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, relatează CNN.

ministrul german al Apararii Boris pe un tanc Leopard 2Foto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministrul canadian al Apărării, Anita Anand, a publicat imagini video cu primul tanc Leopard 2, de fabricație germană, care era încărcat într-un avion pentru a fi dus în Ucraina.

„Tancurile de luptă sunt în drum pentru a ajuta Ucraina. Primul tanc canadian Leopard 2 este pe drum. Sprijinul Canadei pentru Ucraina este neclintit”, a scris ea pe Twitter sâmbătă, alături de imaginile cu tancul de fabricație germană încărcat în avion.

Adresându-se reporterilor în timpul unei conferințe de presă la Kiev, Reznikov a spus: „Acumulăm rezerve și lucrăm la pregătirea unui număr cât mai mare de personal”.

Ucraina se așteaptă la o posibilă ofensivă majoră a Rusiei luna aceasta, dar Kievul are rezerve pentru a opri forțele Moscovei, chiar dacă nu toate armele promise de Occident nu vor ajunge la timp, a declarat duminică ministrul apărării al Ucrainei.

El a declarat, în cadrul unei conferințe de presă că Rusia ar putea lansa noul atac în februarie din motive simbolice în preajma împlinirii unui an de la debutul invaziei pe 24 februarie 2022, dar că resursele Moscovei nu sunt pregătite din punct de vedere militar.

Dar tancurile nu sunt singurele arme de care are nevoie Ucraina pentru a se apăra de bombardamentele inamice.

Potrivit lui Reznikov, Ucraina are nevoie de arme cu rază lungă de acțiune care ajung la 150 de kilometri, care trebuie să fie „mai eficiente și mai active”. Raza maximă de acțiune a artileriei actuale furnizată de Vest este de 144 km.

SUA au anunțat un nou pachet de securitate pentru Ucraina, în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de dolari, care va include rachete cu rază mai lungă de acțiune în premieră pentru țară.

Dar acestea nu vor ajunge la distanța pe care Ucraina o cere, de teamă că armele cu rază mai lungă de acțiune -- cum ar fi căutata ATACMS -- vor fi folosite pentru a lovi ținte în Rusia, ceea ce Reznikov a respins.

„Declarăm mereu partenerilor noştri că ne obligăm să nu utilizăm armele furnizate de partenerii străini împotriva teritoriului Rusiei, ci doar asupra unităţilor lor în teritoriile ocupate temporar în Ucraina”, a declarat Reznikov într-o conferinţă de presă la Kiev.

Vorbind despre ajutorul militar pe care l-a primit Ucraina, Reznikov a spus că li s-a oferit „aproape totul” în materie de arme, cu excepția avioanelor de luptă, pe care este sigur că ucrainenii le va primi.

Ucraina nu este membră NATO, dar în acest război a devenit o „țară NATO de facto”, a spus el.

„Singurul lucru care mai rămâne de făcut este să fii acceptat în alianța de drept”, a adăugat Reznikov.