Un atac cu rachete rusești a vizat sâmbătă dimineața infrastructuri esențiale din Kiev, iar explozii au răsunat în cartierul Dniprovskiy din capitala ucraineană, au declarat un înalt oficial prezidențial și alți oficiali.

Locuitorii din Kiev, terorizați de ruși cu lovituri asupra locuințelor lor și asupra infrastructurii esențialeFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
  • UPDATE 11:49 Infrastructura rezidențială a fost de asemenea afectată în satul Kopyliv din regiunea Kiev, chiar lângă capitala ucraineană. Ferestrele și acoperișurile a 18 case au fost sparte sau avariate de explozie, a declarat Oleksiy Kuleba, guvernatorul regional.
  • UPDATE 11:32 Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Yuriy Ignat, a spus că „cel mai probabil, a fost vorba de rachete care au zburat pe o traiectorie balistică dinspre nord. Rachetele balistice sunt dificil de detectat și de doborât pentru noi". (Kyiv Post)
  • UPDATE 10:51 Cel puțin 17 bombardiere strategice rusești ar fi fost ridicate de la sol, potrivit lui Vitali Kim, șeful administrației militare regionale din Nikolaev.

Jurnaliștii Reuters din Kiev au auzit o serie de explozii, înainte ca o sirenă de raid aerian să sune în capitala Ucrainei.

Autoritățile au cerut locuitorilor să se pună la adăpost.

„Atac cu rachete asupra unor facilități de infrastructură esențială. Detaliile sunt în curs de verificare", a transmis Kyrylo Tymoshenko, director adjunct al biroului președintelui Zelenski.

Administrația militară de la Kiev a precizat că o instalație de infrastructură a fost lovită, dar nu a spus care.

„Explozii în districtul Dniprovskiy. Toate serviciile de intervenție se îndreaptă spre locul faptei. Rămâneți în adăposturile voastre!" a scris primarul Kievului, Vitali Klitschko, pe Telegram.

El a precizat că resturile unei rachete au căzut într-o zonă nerezidențială din districtul Holosiivskiy, în vestul Kievului.

Rusia a lovit infrastructura energetică vitală a Ucrainei cu rachete și drone începând din octombrie, provocând pene de curent generalizate și întreruperi ale serviciilor de furnizare de apă și căldură.