Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că dorința Occidentului de a-și menține dominația pe scena mondială crește riscurile de conflict, transmite Reuters

Vladimir PutinFoto: Mikhail Metzel / Sputnik / Profimedia

„Potențialul de conflict în lume este în creștere și aceasta este o consecință directă a încercărilor elitelor occidentale de a-și păstra dominația politică, financiară, militară și ideologică prin orice mijloace", a declarat Putin.

Liderul rus a vorbit într-un mesaj video adresat unui summit al miniștrilor apărării din cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai și al unui grup de țări ex-sovietice, publicat de Kremlin.

„Ei multiplică în mod deliberat haosul și agravează situația internațională", a spus Putin.

De asemenea, el a acuzat Occidentul că „exploatează" Ucraina și că folosește populația acesteia ca „carne de tun" într-un conflict împotriva Rusiei.

Putin a prezentat în repetate rânduri războiul din Ucraina, pe care Moscova îl numește "operațiune militară specială", drept un conflict între Rusia și Occident, criticându-i pe cei care au oferit sprijin militar și financiar Ucrainei.

Kievul, țările europene și Washingtonul spun că Moscova a folosit pretextul preocupărilor de securitate pentru a lansa un război cinic de agresiune împotriva vecinului său pro-european, în încercarea de a cuceri porțiuni de teritoriu și de a-l răsturna pe președintele Volodimir Zelenski.