Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, consideră că încheierea acum a unui armistițiu pentru încetarea focului în Ucraina, invadată de Rusia în 24 februarie, ar fi nedreaptă și îi critică pe politicienii care cer ca Kievul și Moscova să se așeze la masa negocierilor, scrie BBC.

Frank-Walter SteinmeierFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Potrivit acestuia, un armistițiu de încetare a focului la acest moment nu ar face decât „să perpetueze nedreptatea care a fost deja creată”.

  • „Toate sfaturile în sensul de a stabili o încetare a focului acum sunt, desigur, neserioase.
  • Aceasta ar însemna că Rusia păstrează teritoriul ocupat, adică ar fi aprobate încălcarea granițelor, nerespectarea dreptului internațional și furtul de teritorii. Acesta nu poate fi scopul unei încetări a focului”, a declarat președintele Germaniei într-un interviu acordat Deutsche Welle, conform BBC.

El a mai spus că Germania nu vede încă ce fel de garanții de securitate ar putea exista pentru Ucraina.

Potrivit acestuia, sfârşitul războiului şi formularea garanţiilor de securitate sunt legate, iar dacă acum nu este clar cum se va termina războiul, atunci este prea devreme să vorbim despre garanții de securitate.

Steinmeier a comentat, de asemenea, criticile la adresa guvernului german privind refuzul de a furniza Ucrainei tancuri, pe care Kievul le solicită încă de la începutul războiului.

El a spus că Germania a ales să ajute apărarea aeriană, deoarece aceasta ajută la protejarea orașelor ucrainene de rachete și drone. Steinmeier a declarat că 60-70% din raidurile aeriene rusești sunt respinse cu succes de armata ucraineană, în parte datorită sprijinului militar german.