Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a admis luni, la Madrid, că sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei ruse "are un preţ" pentru toţi, dar a insistat asupra menţinerii unităţii împotriva Rusiei pentru a evita "plata unui preţ mai mare", scrie EFE.

- "Ştiu că acest ajutor are un preţ. În ţările noastre, multe persoane se confruntă cu o criză a costului vieţii. Facturile la energie şi alimente sunt în creştere.
- Preţul pe care îl plătim în calitate de aliaţi NATO se măsoară în bani, în timp ce statul ucrainean plăteşte cu sânge acest preţ.
- Dacă permitem ca (preşedintele rus Vladimir) Putin să câştige, va trebui să plătim cu toţii un preţ mult mai mare", a afirmat Stoltenberg în discursul susținut la Adunarea Parlamentară a Alianţei de la Madrid.
El i-a îndemnat pe parlamentarii țărilor NATO "să menţină cursul împreună": "Contez pe voi toţi, ca membri ai parlamentelor, să rămânem uniţi!".
Stoltenberg a subliniat că războiul în Ucraina "a scos la iveală unele vulnerabilităţi-cheie", precum dependenţa puternică de petrolul şi gazele ruseşti, în timp ce Rusia "a transformat energia în armă şi a încercat să o folosească pentru a ne şantaja şi a ne împiedica să sprijinim Ucraina".
În acest sens, el a remarcat că "aliaţii îşi diversifică acum aprovizionarea", un lucru bun "pentru securitate şi pentru climă", dar a avertizat "să nu se creeze noi dependenţe, în special, faţă de China!":"Nu putem da regimurilor autoritare nicio ocazie pentru a ne exploata vulnerabilităţile şi a ne submina". (Sursa: Agerpres)