O fortificație de aproape 2 kilometri a fost construită în afara orașului Hirske, ocupat de Rusia, în estul Ucrainei, arată noile imagini din satelit ale Maxar Technologies, potrivit CNN.

Linia WagnerFoto: Captura YouTube

Fortificația este formată din patru rânduri de piramide de ciment care, speră rușii, vor opri orice vehicule și tancuri ucrainene să se deplaseze spre est. În spatele fortificațiilor antitanc se află un șanț mare.

Imagini suplimentare din satelit de la Agenția Spațială Europeană arată că săparea tranșeelor s-a desfășurat în două părți: prima secțiune a tranșeelor a fost săpată începând cu 25 septembrie; a doua secțiune a tranșeelor a fost săpată cândva între 30 septembrie și 5 octombrie.

Jurnaliștii independenți de la Meduza sugerează că această linie de apărare se va întinde pe zeci de kilometri și va cuprinde teritoriul dintre Lisiciansk și Lugansk.

Două instituții media rusești au realizat un reportaj de la locul fortificației, pe care l-au numit „Linia Wagner”, făcând referire la Grupul Wagner de mercenari ruși.

Zvedza TV, organul de presă al armatei ruse, a declarat că este vorba despre o ”a doua linie de apărare” în cazul în care ucrainenii ar încerca să pătrundă în zonă.

Pentru construcția liniei de apărare mercenarii grupului Wagner folosesc vehicule BTM-3, o mașină sovietică de săpat tranșee.

Aceste utilaje sovietice de tranșare rapidă au fost păstrate în depozitele ministerului rus al Apărării timp de mulți ani.

De ce nu sun foarte utile

Deși fortificația ar putea ajuta la apărarea împotriva unui atac frontal, nimic nu împiedică forțele ucrainene să se deplaseze pur și simplu în jurul fortificațiilor, care se întind pe o distanță de doar 1,6 kilometri sau puțin peste o milă.

RIA/FAN, un tabloid rusesc, a publicat miercuri o hartă în care susținea că grupul Wagner va continua să își construiască „linia” până când se va întinde spre est de la granița ruso-ucraineană până la Kreminna, iar apoi spre sud până la Svitlodarsk.

O analiză a hărții realizată de CNN a arătat că o fortificație atât de lungă s-ar întinde pe aproximativ 217 kilometri.

FOTO: Associated Press / Profimedia Images

Imagini suplimentare din satelit analizate de CNN nu au arătat că ar exista alte construcții de-a lungul presupusei traiectorii a „Liniei Wagner”.

Nu este prima dată când Grupul Wagner a folosit tranșee pentru a-și fortifica pozițiile. În 2021, grupul de mercenari a construit peste 70 de kilometri de tranșee în deșertul libian pentru a opri atacurile terestre asupra pozițiilor lor de acolo.

Experiența celui de-al Doilea Război Mondial arată că investițiile în construirea unor astfel de linii de apărare nu se justifică în majoritatea cazurilor.

--------------