Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că nu este nevoie de noi atacuri masive asupra Ucrainei și că Rusia nu caută să distrugă țara, relatează Reuters și AFP.

Vladimir PutinFoto: Dmitry Astakhov / AFP / Profimedia Images

"Nu ne-am stabilit ca obiectiv distrugerea Ucrainei. Nu, desigur că nu", a spus Putin, într-o conferință de presă la sfârșitul unui summit din Kazahstan

El a spus că acum „nu mai este nevoie de atacuri masive”, deoarece majoritatea țintelor desemnate au fost lovite. „În prezent, există alte obiective. După, vom vedea", a spus el,

Întrebat dacă regretă conflictul din Ucraina, președintele Vladimir Putin a spus „Nu”, pentru că Rusia face ceea ce este corect.

„Vreau să fiu clar. Nu este plăcut ce se întâmplă acum, dar (dacă Rusia nu ar fi atacat Ucraina pe 24 februarie) am fi ajuns în aceeași situație mai târziu, doar că condițiile ar fi fost mai proaste pentru noi. Așa că facem ceea ce trebuie”, a continuat președintele rus.

Mobilizarea rezerviștilor ruși se va termina în două săptămâni

Putin a declarat vineri că nu intenționează să extindă mobilizarea „parțială” pe care a anunțat-o în urmă cu trei săptămâni pentru conflictul din Ucraina, anunțând că până acum au fost recrutați 222.000 de bărbați din cei 300.000 planificați pentru recrutare, dintre care 16.000 sunt deja în „unități implicate în luptă”.

"Nimic altceva nu este planificat. Nu s-au primit propuneri de la Ministerul Apărării și nu văd nevoia în viitorul apropiat", a spus Putin într-o conferință de presă, adăugând că prevede încheierea mobilizării „în două săptămâni”, admițând că a avut eșecuri.

El a repetat, de asemenea, poziția Kremlinului conform căreia Rusia este dispusă să poarte discuții, deși a spus că vor avea nevoie de mediere internațională dacă Ucraina este dispusă să participe.

Putin recunoaște că țările din fosta URSS sunt „îngrijorate” de conflictul din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut vineri că țările fostei URSS au fost „îngrijorate” de conflictul din Ucraina, după ce a discutat cu liderii lor la un summit al fostelor republici sovietice în Kazahstan.

„Desigur, partenerii sunt îngrijorați de evoluțiile viitoare în relațiile ruso-ucrainene. Este adevărat că nu este nimic neașteptat aici. Eu țin partenerii noștri informați, le spun punctul nostru de vedere. Dar asta nu afectează caracterul, calitatea, sau profunzimea relațiilor Rusiei cu aceste țări”, a spus el.

Luate laolaltă, comentariile lui Putin păreau să sugereze o ușoară înmuiere a tonului său, pe măsură ce războiul se apropie de sfârșitul celei de-a opta luni, după săptămâni de progrese ucrainene și înfrângeri semnificative ale Rusiei.

Dar Putin - care a spus că va fi gata să folosească armele nucleare pentru a apăra „integritatea teritorială” a Rusiei – a avertizat și despre o „catastrofă globală” în cazul unei ciocniri directe a trupelor NATO cu Rusia.

„Sper că cei care spun asta sunt suficient de deștepți pentru a nu face astfel de pași”, a spus Putin.

El vorbește după o săptămână în care Rusia a organizat cele mai mari atacuri cu rachete asupra Kievului și a altor orașe ucrainene de la începutul invaziei sale din 24 februarie - o acțiune despre care Putin a spus că reprezintă represaliile după atacul care a deteriorat podul rusesc Kerci care leagă Rusia de peninsula anexată Crimeea.

Germania greșește sprijinind NATO în Ucraina

Putin a mai spus că Germania face o „greșeală” prioritizând loialitatea față de NATO și nu interesul său național.

El a spus că Germania nu a luat încă o decizie cu privire la linia neavariată a gazoductului Nord Stream 2, prin care a spus că ar fi posibil ca Rusia să pompeze gaz în Germania. El a spus că orice astfel de decizie nu este treaba Rusiei.

China și India cer dialog cu Ucraina

„India și China vorbesc mereu despre necesitatea de a stabili dialog și de a rezolva totul în mod pașnic, le cunoaștem poziția. Aceștia sunt aliații noștri apropiați, partenerii noștri și le respectăm poziția. Dar cunoaștem și poziția Kievului - ei continuă să spună că vor negocieri și se pare că au cerut asta, iar acum au luat o decizie oficială care interzice negocierile”.

Putin nu consideră ''necesar'' să aibă convorbiri cu Biden

Preşedintele rus Vladimir Putin nu este interesat să aibă convorbiri cu omologul său american Joe Biden, chiar în cadrul summitului G20 prevăzut să se desfăşoare în Indonezia în noiembrie, potrivit AFP, scrie Agerpres.

"Nu văd necesitatea, nu există o platformă de negocieri în prezent", a spus el, în cursul unei conferinţe de presă după un summit regional la Astana, în Kazahstan.

"Trebuie să-l întrebăm dacă este pregătit să aibă astfel de negocieri cu mine sau nu", a mai spus Putin, referindu-se la preşedintele american.

La rândul său, Joe Biden afirmase în 6 octombrie că nu exclude o posibilă întâlnire cu Vladimir Putin în timpul summitului G20 la jumătatea lunii noiembrie în Bali.

"Asta rămâne de văzut", declarase el jurnaliştilor, întrebat despre posibilitatea unui schimb direct de opinii cu preşedintele rus în timpul summitului.

Casa Albă declarase anterior că o astfel de întâlnire nu este imposibilă.

Întrebat vineri dacă s-a decis să meargă sau nu la summitul G20, Vladimir Putin a afirmat că nu a luat încă vreo decizie în acest sens, în timp ce Rusia este foarte izolată pe scena internaţională după lansarea ofensivei sale în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie.

Citește și:

Un ales rus afirmă: "Elitele vor să scape de Putin, dar nu ştiu cum să facă"