Șeful centralei nucleare Zaporojie, reținut de forțele ruse, a fost eliberat luni, potrivit șefului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, citat de The Guardian.

Centrala nucleara Zaporojie, controlata de rusiFoto: Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia

Igor Murashov, directorul general al centralei nucleare Zaporojie, s-a întors cu bine la familia sa, a scris Grossi pe Twitter.

Murashov a fost reținut vineri de o patrulă rusă în timp ce se deplasa de la centrala Zaporojie în orașul Enerhodar, unde locuiesc mulți dintre angajații unității, potrivit companiei nucleare ucrainene de stat Energoatom.

  • ”La 30 septembrie 2022, în jurul orei 16:00, Igor Murashov, directorul general al centralei nucleare din Zaporojie, a fost reținut de o patrulă a rușilor pe drumul de la centrală spre Energodar. Mașina a fost oprită, el a fost reținut cu forța, legat la ochi și dus spre o destinație necunoscută.
  • Deocamdată nu există nicio informație despre locul unde se află Igor Murashov sau despre soarta acestuia", a scris atunci pe Telegram președintele Energoatom, Petro Kotin.

Centrala nucleară Zaporojie se află sub controlul forțelor ruse din primăvară, fiind ocupată la câteva săptămâni de la declanșarea războiului din Ucraina.