În timp ce granițele exacte pe care Rusia încearcă să le stabilească în interiorul Ucrainei prin anexarea celor patru teritorii rămân neclare, există, de asemenea, puține informații despre ce se va întâmpla cu cetățenia locuitorilor din regiunile Herson, Zaporojie și Donețk, pe care Rusia le revendică, scrie The Guardian. Luni, Duma de Stat a ratificat anexarea celor patru regiuni.

Regiunile ocupate de rusi in Ucraina si anexate de Federatia RusaFoto: Hotnews

Duma de Stat - camera inferioară a parlamentului Federaţiei Ruse - a ratificat luni anexarea regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson din Ucraina, conform Reuters.

În cele patru regiuni, ocupate în mare parte de forţele ruse, au fost organizate referendumuri nerecunoscute internaţional, în urma cărora republicile autoproclamate au cerut aderarea la Rusia. Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat încă de vinerea trecută documentele pentru anexare.

Rusia este singura ţară care a recunoscut independenţa aşa-ziselor republici de pe teritoriul Ucrainei şi ulterior a acceptat cererile de aderare la Federaţia Rusă, formulate de autorităţile locale susţinute de Moscova.

Ce se va întâmpla cu cetățenia locuitorilor din cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal de Rusia?

În timp ce granițele exacte pe care Rusia încearcă să le stabilească în interiorul Ucrainei prin anexarea celor patru teritorii rămân neclare, există, de asemenea, puține informații despre ce se va întâmpla cu cetățenia locuitorilor din regiunile Herson, Zaporojie și Donețk, pe care Rusia le revendică, scrie The Guardian.

Agenția de presă rusă de stat Tass scrie că una dintre prevederile tratatelor de anexare aprobate astăzi de Duma de stat este:

  • „Cetăţenii Ucrainei, ai altor ţări şi apatrizii care locuiesc în noi regiuni sunt recunoscuţi ca cetăţeni ai Rusiei, cu excepţia celor care, în termen de o lună, îşi declară dorinţa de a-şi păstra cetăţenia existentă sau de a rămâne apatrizi”.

Întrebat luni despre introducerea de vize pentru cetățenii ucraineni din aceste regiuni, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Evgheni Ivanov, a susținut că „nu există astfel de planuri”, mai scrie Tass.

„Un pașaport rusesc este o armă a inamicului și trebuie distrus pe teritoriul nostru”, a avertizat, luni după-amiază, pe Telegram, ministrul ucrainean al reintegrării teritoriilor ocupate temporar, Irina Vereshchuk.

Ea a anunțat că Ucraina a adoptat un proiect de lege care prevede pedepse pentru situațiile în care ucrainenii sunt forțați să își facă pașapoarte rusești. Legea prevede, o pedeapsă de la 8 până la 12 ani de închisoare pentru „forțarea cetățenilor ucraineni să obțină un pașaport rusesc” și pentru „crearea condițiilor în care neobținerea unui pașaport rus va reduce drepturile unui cetățean al Ucrainei”.