După șapte luni de război în Ucraina, susținerea Rusiei este din ce în ce mai subțire în comunitatea internațională. Mari puteri precum China și Turcia, apropiate de Kremlin, dar care se poziționaseră cu o oarecare ambiguitate, dau asigurări nu numai că războiul trebuie să se încheie acum, dar că teritoriile ocupate trebuie să fie returnate cât mai curând posibil, potrivit 20minutos.es, citat de Rador.

Vladimir Putin si Narendra ModiFoto: Sanjeev Verma/Hindustan Times / Shutterstock Editorial / Profimedia

Narațiunea a luat o întorsătură în război și sentimentul unei pierderi de credibilitate a președintelui rus, după înfrângerea militară de pe frontul de la Harkov și necesitatea efectuării unei mobilizări parțiale (care de facto ar putea deveni o mobilizare aproape totală a populației ruse), se ciocnește cu mesajul "operațiune specială" care era vândut de Moscova în februarie 2022.

Tentativele diplomatice au eșuat, și în acest moment Ucraina a preluat o poziție puternică în război. Turcia, care a luat frâiele dialogului dintre cele două țări și s-a autoproclamat cel mai potrivit negociator (pentru că face parte din NATO, dar întreține bune relații cu Rusia), a fost prima care a ridicat vocea: "Teritoriile invadate trebuie returnate Ucrainei, inclusiv Crimeea".

Chiar în această marți numărarea la „referendumuril”e pentru anexarea la Federația Rusă a celor patru provincii ucrainene ocupate s-a încheiat cu o victorie clară a pro-rușilor, aflaţi în prezent la putere în aceste regiuni.

Consultările au fost considerate de Ankara drept „ilegitime" și ea asigură că „vor complica eforturile de revitalizare a procesului diplomatic și vor adânci instabilitatea". Turcia a preluat conducerea criticilor, dar nu a fost singura.

Ministrul chinez de Externe Wang Yi a recunoscut, vinerea trecută, în faţa omologului său ucrainean, Dmitro Kuleba, „respectul Chinei pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială", potrivit acestuia din urmă. Conform șefului diplomației ucrainene, Wang a exprimat „respingerea utilizării forței ca mijloc de soluționare a diferendelor" dintre țări.

În același sens, poziția Indiei a fost „clară și consecventă în ceea ce privește respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țărilor", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe indian, Arindam Bagchi, întrebat despre apelurile la consultare susținute de Moscova.

Cu câteva zile înainte, într-o întâlnire în marja summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai, premierul indian Narendra Modi i-a transmis lui Putin îngrijorarea cu privire la problemele cu care se confruntă lumea ca urmare a conflictului din Ucraina. „Nu este timpul pentru războaie", s-a răstit el.

În ciuda acestei schimbări de atitudine față de conflict și a opiniilor cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina, adevărul este că Rusia continuă să aibă sprijinul acestor țări.

Sub mantra de a dori o soluție pașnică fără a lua o poziție cu privire la cine este responsabil, diplomații chinezi și indieni caută o modalitate de a nu-și modifica relațiile economice și așteaptă următoarea mișcare a Moscovei, care ar putea avea loc odată ce Parlamentul rus va ratifica anexarea teritoriile ucrainene.

Între timp, alți aliați au rămas aproape de Putin încă de la început. Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a respins în această sâmbătă „provocările militare" și sancțiunile economice impuse Rusiei de Occident, printr-o scrisoare citită de ministrul său de Externe, Carlos Faría, în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite.

„Respingem toate ingerințele împotriva Rusiei, precum și campania de ură declanșată în detrimentul poporului slav, considerând că aceste acțiuni, departe de a contribui la pace, alimentează focul războiului", se spune în text.

De asemenea, ministrul cubanez de Externe Bruno Rodríguez și Serghei Lavrov s-au întâlnit la sediul ONU din New York, unde au convenit să sporească legăturile economice și de cooperare.

„Ratificăm starea excelentă a legăturilor politice și dorința de a continua aprofundarea legăturilor economice, comerciale, financiare și de cooperare. Am semnat un plan de consultări politice cu și/sau ambele ministere de Externe", a spus Rodríguez pe Twitter.

Cu câteva zile mai devreme, Cuba fusese una dintre cele șapte țări (luând în considerare Rusia) care s-au opus ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să țină un discurs telematic la Adunarea ONU.

Celelalte state care au refuzat această intervenție au fost Belarus, Siria, Coreea de Nord, Eritreea și Nicaragua care, cu excepția ultimei care s-au abținut, sunt aceleași țări care au votat împotriva rezoluției care a cerut în luna martie a acestui an încetarea imediată a ostilităților din partea Rusiei.