Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a oferit marți după-amiaza o primă reacție a Kievului după exploziile care au provocat scurgerile de gaze naturale din conductele Nord Stream 1 și 2 din Marea Baltică, relatează Ukraîinska Pravda.

Volodimir Zelenski si Dmitro Kuleba la o sedinta a guvernuluiFoto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia

„Scurgerea de gaz pe scară largă de la NS-1 nu este altceva decât un atac terorist planificat de Rusia și un act de agresiune în direcția UE”, a scris Podoliak pe pagina sa de Twitter.

„Federația Rusă dorește să destabilizeze situația economică din Europa și să provoace panică înainte de iarnă”, a mai notat acesta, adăugând că cel mai bun răspuns pentru astfel de acțiuni ale Moscovei sunt „tancurile pentru Ucraina, în special cele germane”.

Comentariile acestuia vin după ce seismologi din Danemarca, Suedia și Germania au declarat mai devreme în cursul zilei că au detectat explozii puternice în zonele în care gazoductele Nord Stream 1 și 2 au fost avariate.

„Nu există niciun dubiu că acestea au fost explozii”, a declarat seismologul Bjord Lund pentru televiziunea publică suedeză.

Forțele armate daneze au publicat marți o înregistrare video și mai multe fotografii care arată cum sunt văzute exploziile la suprafața apei.

Niciunul dintre cele două gazoducte Nord Stream nu funcționa în momentul exploziilor

Autoritatea Maritimă a Suediei a fost cea care a anunțat prima marți dimineața că a depistat două scurgeri de gaze naturale la gazoductul Nord Stream 1, și o alta la Nord Stream 2.

Niciunul dintre cele două gazoducte nu funcționa în momentul exploziilor. Livrările prin Nord Stream 1 au fost suspendate pe termen nelimitat de către Gazprom la începutul lunii septembrie, compania energetică rusească invocând o problemă la una dintre turbinele principale ale gazoductului.

Autorizarea gazoductului Nord Stream 2 a fost suspendată de autoritățile germane pe 22 februarie, în contextul temerilor legate de masarea de trupe rusești la granița cu Ucraina.

Doar două zile mai târziu, primele trupe rusești intrau în Ucraina.

Pe același subiect: