Președintele Vladimir Putin urmează să se adreseze vineri, 30 septembrie, ambelor camere ale parlamentului rus și ar putea folosi discursul pentru a anunța în mod oficial aderarea la Rusia a teritoriilor ocupate de ruși din Ucraina, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de marți dimineață.

Vladimir PutinFoto: Adrien Fillon / Zuma Press / Profimedia Images

Există o posibilitate realistă ca Putin să-și folosească discursul pentru a anunța în mod oficial aderarea regiunilor ocupate ale Ucrainei la Federația Rusă.

Referendumurile care se desfășoară în prezent în aceste teritorii sunt programate să se încheie miercuri, pe 27 septembrie.

”Liderii Rusiei speră aproape sigur că orice anunț de aderare va fi văzut ca o justificare a 'operațiunii militare speciale' și va consolida sprijinul patriotic pentru conflict”, susțin serviciile secrete militare britanice.