Există „acuzații credibile” potrivit cărora copii neînsoțiți au fost transferați forțat din Ucraina în Rusia, a declarat miercuri subsecretarul general al ONU pentru drepturile omului, exprimându-și îngrijorarea cu privire la posibila adopție a acestora de către familiile rușilor, relatează AFP.

Ilze Brands KehrisFoto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia

„Există acuzații credibile de transferuri forțate a unor copii neînsoțiți pe teritoriul ocupat de ruși sau în Federația Rusă însăși”, a declarat Ilze Brands Kehris într-o ședință a Consiliului de Securitate al ONU privind strămutarea forțată din Ucraina.

„Suntem îngrijorați de faptul că autoritățile ruse au adoptat o procedură simplificată pentru acordarea cetățeniei ruse copiilor care nu sunt în grija părinților lor și că acești copii sunt eligibili pentru adopție de către familiile ruse”, a adăugat ea.

Femeile și fetele, se confruntă cu riscul abuzurilor sexuale la centrele de filtrare rusești

Ea a mai indicat că Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, din care face parte, a putut „confirma” că forțele armate ruse au înființat centre de „triaj”, o formă de controale de securitate și colectare de date personale și biometrice.

Aceste verificări se aplică persoanelor care părăsesc o zonă de luptă sau care trec pe teritoriul aflat sub controlul Rusiei.

„Suntem îngrijorați că astfel de verificări, precum și detențiile care urmează, au loc în afara oricărui cadru legal și nu respectă principiile necesității și proporționalității”, a spus ea, referindu-se la „informații credibile despre „numeroase încălcări ale drepturilor omului”.

Oficiului Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a putut „documenta” cazurile în care persoanele supuse acestei „filtrări” au fost supuse perchezițiilor, uneori fiind nevoite să se dezbrace.

„Suntem deosebit de îngrijorați de riscul de abuz sexual cu care se confruntă femeile și fetele în timpul acestor proceduri”, a adăugat ea.

Statele Unite au acuzat în mod direct miercuri biroul președintelui rus Vladimir Putin de organizarea directă a strămutării forțate a mii de ucraineni în Rusia.