Țările occidentale nu cred în victoria Kievului și deseori adoptă o atitudine de așteptare, neacordând asistență eficientă Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, într-un interviu acordat jurnalistului ucrainean, Dmitri Gordon, scrie Tass, potrivit Rador.

​Dmitro KulebaFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

"Miniștrii de externe mă întreabă adesea în interviuri și în conversații: "Cât timp mai puteţi rezista?" Și le răspund tuturor: "Optica ta este, în principiu, greșită. Se pare că în loc să întrebați: "Ce mai trebuie făcut pentru a câștiga în cel mai scurt timp posibil?", voi toți așteptați să ne prăbușim și problema să dispară de la sine" - a spus diplomatul ucrainean.

Potrivit afirmaţiilor lui Kuleba, cei cu care discută reacționează dureros la un astfel de răspuns. "Dar acesta este adevărul" - a subliniat ministrul ucrainean de Externe.