Statele Unite ale Americii vor oferi încă 4,5 miliarde de dolari guvernului ucrainean, ceea ce va ridica la 8,5 miliarde de dolari totalul sprijinului acordat de la invazia Rusiei din februarie, a anunțat Agenția americană pentru Dezvoltare Internațională, citată de The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Finanțarea, coordonată cu Departamentul Trezoreriei SUA prin intermediul Băncii Mondiale, va ajunge la guvernul ucrainean în tranșe, începând cu o plată de 3 miliarde de dolari în luna august, a precizat USAid, Agenția pentru Dezvoltare Internațională.

Aceasta urmează transferurilor anterioare de 1,7 miliarde de dolari în iulie și de 1,3 miliarde de dolari în iunie.

Washingtonul a oferit, de asemenea, miliarde de dolari în sprijin militar și plănuiește un nou pachet de arme în valoare de 1 miliard de dolari în curând.

Fondurile americane sunt menite să ajute guvernul ucrainean să mențină funcțiile esențiale, inclusiv asistența socială și financiară pentru populația săracă în creștere, copiii cu dizabilități și milioanele de persoane strămutate în interiorul țării, în timp ce războiul se prelungește.

Oficialii ucraineni estimează că țara se confruntă cu un deficit fiscal de 5 miliarde de dolari pe lună - sau 2,5% din produsul intern brut de dinainte de război - din cauza costului războiului și a scăderii veniturilor fiscale. Economiștii spun că acest lucru va umfla deficitul anual al Ucrainei la 25% din PIB, față de 3,5% înainte de conflict.

Banca Mondială estimează că 55% dintre ucraineni vor trăi în sărăcie până la sfârșitul anului 2023, ca urmare a războiului și a numărului mare de persoane strămutate, față de 2,5% înainte de începerea războiului.

Urmărește ultimele evoluții din a 166-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.