Kremlinul a anunțat luni că nu există în acest moment nicio bază pentru o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al KremlinuluiFoto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia

Întrebat despre oferta președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan de a intermedia negocierile de pace, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor într-o conferință telefonică că Vladimir Putin și Volodirmir Zelenski s-ar putea întâlni doar după ce negociatorii din ambele părți "își fac temele".

Negocierile dintre Moscova și Kiev sunt în impas de luni de zile, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă pentru lipsa de progres.

"Delegația ucraineană a dispărut de pe radar, nu există niciun proces de negociere acum", a declarat luni Peskov.

"În ceea ce privește o întâlnire între președinții Putin și Zelenski, aceasta este posibilă doar după ce ambele delegații și-au făcut toate temele. Acest lucru lipsește, deci nu există premisele necesare pentru o întâlnire", a mai spus Peskov.

Erdogan s-a oferit să intermedieze un summit Zelenski-Putin

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că i-a propus lui Vladimir Putin să poarte discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în Turcia.

”În ciuda dificultăților, îmi mențin și convingerea fermă că această criza va fi rezolvată la masa negocierilor”, a spus Erdogan, referindu-se la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, relatează Kyiv Independent citând presa turcă.

Zelenski a respins în mod repetat orice negociere cu Rusia.

---