Rusia nu a început "războiul împotriva jurnaliştilor" şi este interesată să pună capăt acestuia, dar Occidentul nu se poate opri din acţiunile sale împotriva mass-media, a declarat, luni, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la o conferință de presă, susţinută după încheierea convorbirilor cu ministrul de externe din Venezuela, Carlos Faria, potrivit agenției ruse de presă Tass.

Serghei LavrovFoto: Russian Foreign Ministry Press Service / AP / Profimedia

"Nu am început acest război împotriva jurnaliştilor. Suntem interesaţi să-i punem capăt, dar nu văd cum îşi va putea opri Occidentul excesele, pentru că a mers prea departe, iar acum este imposibil să se oprească fără să piardă imaginea" - a declarat Lavrov, citează Rador.

Şeful diplomaţiei ruse a subliniat că grosolănia faţă de jurnaliştii ruşi din străinătate, în special în SUA, UE şi Ucraina, a căpătat o asemenea amploare încât nu mai poate fi tolerată.

"Occidentul a încetat să mai acorde atenție dreptului (internațional), îl încalcă tot timpul și și-a inventat propriile reguli. Regulile sale spun că Uniunea Europeană însăși va decide ce este libertatea de informare și ce este propaganda" - a subliniat șeful Ministerului rus de Externe.

În acest context, Serghei Lavrov a amintit că președintele Franţei, Emmanuel Macron, întrebat de ce RT și Sputnik nu au acreditare la Palatul Élysée, a spus: "Acestea nu sunt mass-media, ci instrumente de propagandă". "Există multe astfel de exemple de hărțuire" - a subliniat Serghei Lavrov.