Statele Unite au impus, marţi, sancţiuni împotriva a peste 100 de entităţi şi persoane şi au interzis noile importuri de aur din Rusia, acţionând potrivit angajamentelor luate de liderii Grupului celor Şapte (G7) săptămâna aceasta de a pedepsi în continuare Moscova pentru invazia sa în Ucraina, relatează Reuters și News.ro.

Rusia, sancționatăFoto: Profimedia Images

Departamentul de Trezorerie al SUA a anunţat că a impus sancţiuni asupra a 70 de entităţi, dintre care multe sunt esenţiale pentru baza industrială de apărare a Rusiei, precum şi împotriva a 29 de persoane, într-un efort de a împiedica capacitatea Rusiei de a dezvolta şi desfăşura arme şi tehnologie.

Decizia SUA îngheaţă toate bunurile americane ale entităţilor vizate şi, în general, interzice americanilor să se ocupe de ele.

„Luarea în vizor a industriei de apărare a Rusiei va afecta capacităţile lui Putin şi va împiedica şi mai mult războiul său împotriva Ucrainei, industrie de apărare care a fost deja afectată din cauza moralului scăzut, a lanţurilor de aprovizionare întrerupte şi a eşecurilor logistice”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, într-un comunicat.

Companiile ruse din domeniul apărării sancționate de SUA

De asemenea, au fost impuse noi sancţiuni împotriva Rostec, agenţia rusă aerospaţială şi de apărare. Trezoreria SUA a precizat că „umbrela de management a Rostec include peste 800 de entităţi dintr-o gamă largă de sectoare” şi că toate entităţile deţinute, în proporţie de 50% sau mai mult, direct sau indirect de Rostec sunt blocate.

Totodată, compania aerospaţială şi de apărare rusă United Aircraft Corporation (UAC) a fost sancţionată pentru a „slăbi capacitatea Rusiei de a-şi continua atacul aerian asupra Ucrainei”, potrivit Departamentului Trezoreriei.

UAC produce avioane de luptă MiG şi Suhoi - avioane ce sunt pilotate și de aliaţi ai SUA, inclusiv de unii membri NATO - şi este deţinută majoritar de Rostec.

Tupolev, producător de bombardiere strategice şi avioane de transport ruseşti, a fost de asemenea sancţionat.

Irkut Corp, un producător de avioane afiliat al UAC care construieşte multe dintre avioanele de luptă Suhoi Su-30 utilizate de Rusia în Ucraina, este și acesta vizat de sancţiuni, precum şi alte subsidiare ale sale şi alte companii din sectorul aerospaţial rus.

În plus, aproximativ 20 de entităţi care dezvoltă, produc şi deservesc echipamente electronice militare în cadrul companiei de electronice Ruselectronics, deţinută de Rostec, sunt sancţionate de SUA.

Statele Unite au impus sancţiuni și celui mai mare producător de camioane din Rusia, Kamaz, pe motiv că vehiculele sale au transportat rachete şi soldaţi ruşi pe tot parcursul conflictului din Ucraina.

Importul de aur rusesc, de asemenea interzis

Mai mult decât atât, SUA interzic importul aurului rusesc, cu excepţia aurului aflat în afara Rusiei înainte de marţi. Rusia produce anual aproximativ 10% din aurul extras la nivel global şi ocupă locul doi în exporturile Moscovei, pe lângă exportul energiei.

Aurul este un activ crucial pentru Banca Centrală a Rusiei, care s-a confruntat cu restricţii privind accesul la unele dintre activele sale din străinătate pe fondul sancţiunilor occidentale.

Noile sancţiuni vizează și persoane implicate în evitarea sancţiunilor, în conflict, precum şi mai mulţi oficiali, foști sau actuali, din cele două teritorii separatiste din regiunea ucraineană Donbas, Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk.

Departamentul de Stat al SUA aplică, de marţi, sancţiuni împotriva a 45 de entităţi şi 29 de persoane, inclusiv unităţi militare ruse. Peste 500 de ofiţeri militari şi alţi oficiali ruşi vor fi afectaţi de restricţii privind vizele.

___