Forțele armate franceze au efectuat un exercițiu militar surpriză în Estonia, desfășurând peste 100 de parașutiști în țara baltică învecinată cu Rusia, a anunțat miercuri Ministerul francez al Apărării, potrivit US News, citat de Rador.

Exercitiu militar cu parasutistiFoto: MApN

Operațiunea aeriană desfășurată marți seara și numită Thunder Lynx „a permis, într-un termen foarte scurt, lansarea a aproximativ 100 de parașutiști” din Brigada 11 Aeropurtată a Franței „peste o zonă securizată de soldați estoni”, se arată în comunicat.

Exercițiul organizat în grabă din Estonia, un aliat al NATO, a fost executat ca un act de „solidaritate strategică”, pe fondul războiului Rusiei în Ucraina.

„Operațiunea aeropurtată ilustrează capacitatea forțelor armate franceze de a interveni, în caz de urgență, și de a sprijini o țară aliată”, se arată într-un comunicat al Ministerului francez al Apărării.

Franța a fost una dintre primele țări care a trimis trupe pe flancul estic al Europei, după invadarea Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie.

Franța are aproximativ 500 de soldați dislocați în România, ca parte a Forței de reacție rapidă a NATO, și a fost un jucător cheie în consolidarea forțelor NATO de pe flancul estic al alianței, de la începutul războiului.

În mai, Franța a desfășurat în România un sistem de apărare aeriană despre care NATO a spus că „poate asigura protecția forțelor care operează în zonă”.

În timpul unei vizite recente la trupele franceze staționate în România, președintele francez Emmanuel Macron a subliniat angajamentul țării sale de a „apăra Europa în timp ce un război este purtat din nou”.