Legiunea internaţională pentru apărarea Ucrainei - organism oficial al combatanţilor voluntari străini - a denunţat miercuri procesul anunţat de presa ucraineană împotriva unuia dintre membrii săi de origine britanică, capturat de separatiştii proruşi, potrivit France Presse.

Distrugeri in regiunea DonbasFoto: Aris Messinis / AFP / Profimedia Images

"În presa ucraineană s-a anunţat că ruşii au terminat o anchetă penală împotriva a trei cetăţeni străini pe care se pregătesc să-i trimită în justiţie şi că ei riscă pedeapsa cu moartea. Unul dintre cele trei nume menţionate în articol, Andrew Hill, este al unui legionar care are contract cu armata ucraineană. Potrivit art.4 din a Treia Convenţie de la Geneva, el este considerat drept combatant legal şi prizonier de război", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Legiunii internaţionale pentru apărarea Ucrainei (LIDU), Damien Magrou.

Ținut "în captivitate de câteva săptămâni"

Conform LIDU, Andrew Hill ar fi ţinut "în captivitate de câteva săptămâni" de către separatiştii proruşi în estul Ucrainei, iar "executarea prizonierilor constituie o crimă de război".

Responsabili proruşi au lăsat să se înţeleagă în ultimele săptămâni că soldaţi ucraineni capturaţi, în special cei din regimentul naţionalist Azov, ar putea fi judecaţi şi ar risca pedeapsa capitală.

Un moratoriu asupra pedepsei cu moartea este în vigoare în Rusia din 1997, dar nu şi în cele două teritorii separatiste din estul Ucrainei.

Rusia susține că ar fi ucis "sute" de combatanţi străini în Ucraina

Patru militari voluntari străini au fost ucişi luptând împotriva invaziei ruse în Ucraina, conform LIDU. Legiunea a citat numele unui olandez, al unui australian, al unui german şi al unui francez, fără a preciza data şi circumstanţele morţii lor.

Rusia a susținut în această săptămână că ar fi ucis "sute" de combatanţi străini în Ucraina de la începutul invaziei sale în 24 februarie şi că aceasta ar fi descurajat fluxul unor noi veniţi.

În acelaşi timp, agenţia de presă DPA a transmis miercuri că doi britanici capturaţi de forţele ruse în luptele din Ucraina ar risca 20 de ani de detenţie, potrivit unei înregistrări video difuzate de presa oficială rusă.

Aiden Aslin şi Shaun Pinner au fost capturaţi în aprilie, urmând să fie duși în faţa unui tribunal din autoproclamata republică populară Doneţk. Cei doi britanici - Aslin, de 28 de ani, şi Pinner, de 48 de ani - ar fi recunoscut că "s-au antrenat în vederea comiterii unor activităţi teroriste", potrivit RIA Novosti, citată de DPA.

După invadarea Ucrainei de către Rusia la sfârşitul lunii februarie, prima agresiune de acest gen în Europa împotriva unui stat suveran după cel de-al Doilea Război Mondial, voluntari din mai multe ţări s-au alăturat forţelor armate ucrainene pentru a lupta împotriva invadatorilor ruşi.(Sursa: Agerpres)