Rusia a criticat aspru miercuri decizia SUA de a furniza Ucrainei sisteme avansate de rachete și muniție, avertizând că acest lucru ar putea extinde conflictul și ar putea crește riscul unei confruntări directe cu Washingtonul, relatează Reuters. „Credem că Statele Unite pun înadins și stăruitor gaz pe foc”.

Serghei LavrovFoto: Russian Foreign Ministry Press Service / AP / Profimedia

Președintele american Joe Biden a anunțat că va furniza sisteme de rachete avansate, ca parte a unui nou pachet pentru a ajuta Kievul să se apere în războiul care a început acum trei luni.

„Credem că Statele Unite pun înadins și stăruitor gaz pe foc”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Întrebat ulterior dacă mișcarea SUA a crescut șansele ca o țară terță să fie implicată în conflict, ministrul de externe Serghei Lavrov a spus: „Asemenea riscuri există cu siguranță”.

El a declarat într-o conferință de presă în Arabia Saudită: „Este o provocare directă (din partea Ucrainei), care vizează implicarea Occidentului în acțiuni militare”.

Washingtonul a fost de acord să furnizeze rachetele, care sunt capabile să lovească ținte până la 80 km, după ce Ucraina a dat „asigurări” că nu va folosi rachetele pentru a lovi în interiorul Rusiei, au declarat oficiali americani.

Peskov a spus că Moscova nu are încredere în astfel de asigurări. El a spus că evaluează riscul ca rachetele să fie lansate pe teritoriul Rusiei și că ia măsuri adecvate, dar că pasul Washingtonului este văzut ca „extrem de negativ”.

Întrebat cum ar răspunde Rusia dacă Ucraina ar folosi rachete furnizate de SUA pentru a lovi teritoriul Rusiei, Peskov a spus: „Să nu vorbim despre scenariile cele mai defavorabile”.

El a adăugat că furnizarea unor astfel de arme nu vor încuraja conducerea Ucrainei să reia discuţiile de pace, care sunt în acest moment blocate.

Biden a scris într-un articol de opinie din New York Times: „Ne-am mișcat rapid pentru a trimite Ucrainei o cantitate semnificativă de arme și muniție, astfel încât să poată lupta pe câmpul de luptă și să fie în cea mai puternică poziție posibilă la masa negocierilor”.

Ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a spus că decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei sisteme de rachete avansate este „extrem de negativă” și va crește riscul unei confruntări directe Rusia-NATO.

Urmărește AICI LIVE toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 98