Sari direct la conținut

Preşedinta Slovaciei, în vizită la Kiev. Zuzana Caputova atenţionează Europa împotriva pierderii interesului faţă de Ucraina

HotNews.ro
Zuzana Caputova, primită la Kiev de Volodimir Zelenski, Foto: Facebook/ Володимир Зеленський
Zuzana Caputova, primită la Kiev de Volodimir Zelenski, Foto: Facebook/ Володимир Зеленський

Faptul că imaginile războiului din Ucraina nu mai domină jurnalele de ştiri nu trebuie să determine Europa să nu mai acorde atenţie acestui război, a atenţionat marţi preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, în cadrul unei vizite neanunţate în Ucraina, scrie Agerpres.

„La Borodianka şi Irpin, am văzut cu propriii mei ochi urmele distrugerii produse de soldaţii ruşi în Ucraina”, a spus ea, cerând continuarea susţinerii pentru această ţară.

Mii de civili din estul Ucrainei continuă să fie expuşi la o violenţă distrugătoare similară, a adăugat preşedinta slovacă.

Zuzana Caputova s-a întâlnit la Kiev cu omologul ei ucrainean Volodimir Zelenski şi a ţinut un discurs în parlamentul ucrainean.

Ea urmează să susţină o conferinţă de presă la revenirea în ţară, a precizat serviciul său de presă.

____

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro