Declaraţiile recente ale unui consilier din Ministerul ucrainean al Energiei despre conducta petrolieră ce aprovizionează Ungaria cu petrol din Rusia sunt ''şocante şi inacceptabile'', a transmis vineri un secretar de stat din Ministerul de Externe ungar, relatează agenţia MTI, citată de Agerpres.

Conducte de gaze naturaleFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Ungaria se opune unui embargo petrolier european împotriva Rusiei cerut de Ucraina. În acest context, un consilier din Ministerul ucrainean al Energiei a sugerat recent că ''ceva s-ar putea întâmpla'' cu conducta care trece pe teritoriul Ucrainei (oleoductul Drujba) şi care aprovizionează Ungaria cu petrol rusesc.

După această declaraţie, secretarul de stat din MAE ungar Tamas Menczer a anunţat pe Facebook că a discutat cu ambasadorul ucrainean Lyubov Nepop, căruia i-a transmis că afirmaţiile respectivului oficial de la Kiev sunt inacceptabile, amintindu-i totodată de ajutorul umanitar oferit de Ungaria refugiaţilor ucraineni.

Potrivit Reuters, statele din UE se îndreaptă spre un acord asupra unui embargo petrolier împotriva Rusiei, care deocamdată ar urma să excludă petrolul livrat prin conducte, astfel încât măsura să fie acceptată de Ungaria şi de celelalte state membre care nu au ieşire la mare şi ar fi afectate mai sever de un embargo complet. Conform unor surse europene, un acord ar putea fi obţinut la summitul european din 30-31 mai.

Guvernul de la Budapesta a atras atenţia că Ungaria nu are alternative de înlocuire a petrolului pe care-l importă din Rusia prin conducte, având mai întâi nevoie de extinderea capacităţii conductei ce trece prin Croaţia, iar rafinăriile ungare ar avea nevoie de până la patru ani pentru a-şi adapta procesele tehnologice astfel încât să poată prelucra petrol cu caracteristici diferite de cel extras din Rusia.