Propaganda rusească a intrat într-o nouă fază, la televiziunile de stat de la Moscova ajungând să fie criticată frumusețea femeilor britanice, despre care se spune că nu au „nicio șansă” în fața refugiatelor din Ucraina.

Frumusetea femeilor din Marea Britanie, criticata la televiziunile rusestiFoto: Captura video

Într-o emisiune difuzată de televiziunea Rossiya-1 zilele trecute, invitații au comentat un caz prezentat de tabloidul britanic The Daily Mirror al unui cuplu din Marea Britanie care a găzduit o refugiată ucraineancă, bărbatul părăsindu-și partenera și cei doi copii pentru aceasta după 10 zile.

„În ceea ce privește livrările directe, lăsați-mă să pun așa problema, da, livrările de refugiați în Europa. Este un lucru cu adevărat interesant. Tocmai ați furnizat exemple din Anglia. Apropo, fata care l-a înhățat pe băiatul din această familie este doar începutul!”, afirmă unul dintre invitați, deputatul Alexei Juravliov.

„Și, judecând după cum arată [refugiata], artileria grea nici n-a sosit încă. Va fi adusă și artileria grea! Și ce vor face englezii?! Nu au pe nimeni care să fie măcar apropiată [ca frumusețe]! Fetele ucrainence sunt frumoase!”, continuă Juravliov, membru al partidului naționalist Rodina (Patria).

Deputatul spune apoi că este momentul ca premierul britanic Boris Johnson să fie izolat. „Știți, în Anglia nimeni nu va putea rezista [ucrainencelor], uitându-se la fetele locale”, susține el, adăugând că englezoaicele nu s-ar spăla pe dinți și că ar fi susceptibile să contracteze variola maimuței.

„Fetele din Ucraina sunt o armă serioasă! Sunt sigur că Marea Britanie trebuie să se gândească serios la asta”, concluzionează el.

Marea Britanie, o țintă predilectă a propagandei Kremlinului

Țara condusă de premierul Boris Johnson a devenit o țintă favorită a atacurilor oficialilor și televiziunilor din Rusia din cauza sprijinului puternic acordat de Londra Ucrainei și sancțiunilor impuse oligarhilor ruși.

În unul din cele mai cunoscute exemple, Dmitri Kiseliov, supranumit „cel mai toxic propagandist al Kremlinului, afirma la începutul lunii mai că Rusia poate scufunda „pentru totdeauna” Insulele Britanice folosind vehiculul subacvatic fără pilot Poseidon și că Marea Britanie ar fi transformată într-un „deșert radioactiv”.

„Explozia acestei torpile termonucleare în dreptul coastei Marii Britanii va cauza un val tsunami gigantic de până la 500 de metri înălțime. Un astfel de baraj poartă de asemenea pe cont propriu doze extreme de radiații”, explica prezentatorul TV rus.

În cel mai recent exemplu, deputatul Yuri Șvitkin din partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin afirma într-un interviu acordat în urmă cu câteva zile televiziunii Al Jazeera că Rusia poate distruge Marea Britanie în „două minute”.

„De asta au nevoie? Lăsați-i să răspundă ei la întrebare. Are nevoie poporul britanic de asta? Are nevoie poporul american de asta? Ca să nu mai vorbim de oamenii ce trăiesc în Europa”, afirma deputatul rus.

El a subliniat însă că Rusia face „tot ce-i stă în putință” pentru a nu se ajunge la o astfel de situație.

Urmărește ultimele evoluții din a 92-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.