„Negocieri dificile” continuă cu privire la soarta soldaților ucraineni blocați în continuare în uzina de oțel Azovstal din Mariupol, a declarat Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare din regiunea Donețk, relatează CNN.

Uzina Azovstal, bombardată de rușiFoto: AFP / AFP / Profimedia

„Negocieri dificile sunt în desfășurare, acestea se desfășoară chiar în acest moment, pentru a salva apărătorii — treptat — pentru că Federația Rusă încearcă să-și dicteze condițiile și cerințele cât mai mult posibil. Prin urmare, în primul rând, vor fi luptători răniți grav”, a spus el.

Kirilenko a reiterat comentariile vicepremierului ucrainean Irina Vereșciuk, potrivit cărora partea ucraineană nu va oferi comentarii detaliate despre procesul de negociere.

"Trebuie să vorbim despre asta doar când oamenii vor fi în siguranță. Doar atunci vom oferi comentarii. Negocierile sunt în desfășurare și sunt într-adevăr foarte dificile.

Pentru că, în primul rând, Federația Rusă schimbă întotdeauna condițiile. Și chiar și acele acorduri la care se ajunge nu sunt un acord 100% cu Rusia”, a explicat el.

Între timp, a spus el, rușii au continuat să atace Avozstal din aer. „Acestea sunt bombe grele, termobarice, cu explozie mare”, a spus oficialul.

Și Vereșciuk a vorbit despre negocierile Azovstal, aparent căutând să tempereze așteptările.

"Nu există miracole în război. Există realități dure. Prin urmare, doar o abordare sobră și pragmatică funcționează", a spus ea vineri. "Echipa lucrează. Negocierile cu inamicul sunt foarte dificile. Rezultatul poate să nu fie pe placul tuturor. Dar sarcina noastră este să ne scoatem băieții. Pe toți. În viață."