Un grup de persoane neidentificate a stropit miercuri cu vopsea roșie ambasada Poloniei la Moscova, ceea ce a determinat Varșovia să își ceară scuze în mod oficial pentru un incident similar în care a fost implicat un diplomat rus în Polonia., potrivit AFP.

Ambasadorul Serghei Andreev, atacat la VarsoviaFoto: Captura video

Luni, ambasadorul Rusiei în Polonia a fost stropit cu o substanță roșie de către susținătorii ucraineni la Varșovia, în timp ce mergea să depună o coroană de flori pentru a comemora victoria din al Doilea Război Mondial. Ceremonia a avut loc în contextul în care campania militară a Rusiei în Ucraina intră în a treia lună.

Miercuri, Ministerul rus de Externe l-a convocat pe ambasadorul polonez Krzysztof Krajewski pentru a se plânge de atacul "scandalos" asupra ambasadorului său la Varșovia și a pretins "scuze oficiale" din partea guvernului polonez.

"O decizie cu privire la următorii pași va fi luată în funcție de reacția Varșoviei la solicitările noastre", se arată într-un comunicat al ministerului rus.

În aceeași zi, a fost aruncată vopsea roșie pe clădirea în care se află ambasada Poloniei la Moscova.

"Ambasadorul Krzysztof Krajewski a confirmat că acest incident a avut loc", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Lukasz Jasina, pentru agenția poloneză de presă PAP.

Ministrul adjunct de externe polonez Marcin Przydacz a declarat reporterilor de la Washington că Polonia se așteaptă ca Rusia să clarifice problema și să aresteze vinovații.

Șeful diplomației poloneze, Zbigniew Rau, a declarat luni că atacul asupra ambasadorului rus a fost un incident care nu ar fi trebuit să aibă loc.

Polonia găzduiește sute de mii de refugiați ucraineni de când președintele rus Vladimir Putin și-a trimis armata în țara lor, la 24 februarie.