Livrările de armament occidental către Ucraina înseamnă că alianţa NATO este "în esenţă implicată în război cu Rusia", iar Moscova consideră aceste arme ca fiind ţinte legitime, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu difuzat luni, relatează Reuters și Agerpres.

Serghei LavrovFoto: Imago via GSP

"Aceste arme vor fi o ţintă legitimă pentru acţiunea militară a Rusiei în contextul operaţiunii speciale", a afirmat Serghei Lavrov într-un interviu pentru televiziunea de stat postat pe site-ul ministerului de externe.

"Au fost vizate instalaţiile de depozitare din vestul Ucrainei de mai multe ori (de către forţele ruse). Cum poate fi altfel?" a spus Serghei Lavrov.

"NATO, în esenţă, este angajată într-un război cu Rusia printr-un proxy şi înarmează acel proxy. Războiul înseamnă război."