Regatul Unit urmează să furnizeze Ucrainei un ”număr mic” de blindate lansatoare de rachete antiaeriene de tip Stormer, anunţă luni ministrul britanic al Apărării Ben Wallace, relatează AFP, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aceste rachete antiaeriene de tip Starstreak promise Ucrainei sunt ”desfăşurate şi folosite de trei săptămâni pentru a-şi apăra teritorul”, a anunţat Ben Wallace luni, în Parlamentul britanic.

”Pot anunţa Camera (Comunelor) că vom dona un număr mic de vehicule blindate echipate cu lansatoare pentru aceste rachete antiaeriene”, a declarat el.

”Aceste vehicule de tip Stormer vor oferi forţelor ucrainene capacităţi antiaeriene cu rază scurtă de acţiune atât pe timp ce zi, cât şi pe tmp de noapte”, a precizat el.

Ben Wallace a subliniat că Regatul Unit estimează că ”aproximativ 15.000 de militari ruşi” au fost ucişi ”în timpul ofensivei lor în Ucraina”.

Regatul Unit a furnizat Ucrainei, până în prezent, aproximativ 5.000 de rachete antitanc, cinci sisteme de rachete antiaeriene cu peste 100 de rachete şi 4,5 tone de explozivi.

Citește și: VIDEO Ucrainenii folosesc un sistem de rachete britanic să dea jos o dronă rusească. Momentul interceptării

  • Urmăriți LIVETEX pe HotNews.ro principalele evoluții din cea de-a 61 a zi de război în Ucraina