Câțiva soldați ceceni s-au filmat în fața clădirii administrative a uzinei Azovstal bombardate pentru a clama victoria forțelor ruse în Mariupol, potrivit imaginilor care circulă pe rețelele de socializare.

ceceni care ar fi „eliberat” MariupolulFoto: Captura video

Potrivit comentariilor internauților, soldații lui Kadîrov s-au filmat cu steaguri pe latura stângă a corpului administrativ al uzinei Azovstal, care se află chiar în fața oțelăriei propriu-zise.

Vladimir Putin a anunțat joi că orașul Mariupol a fost eliberat cu succes, dar a comandat să fie închisă zona indrustrială.

„În final, eliberarea Mariupolului este un succes”, a spus Putin în întâlnirea cu Șoigu, difuzată la TV.

Anterior, unul dintre aliații de bază ai lui Vladimir Putin, liderul cecen Ramzan Kadîrov, a spus că trupele rusești vor cuceri joi complet orașul Mariupol și vor doborî rezistența soldaților de la complexul Azovstal.

Cu toate acestea, Statele Unite înțeleg că forțele ucrainene încă mai controlează teren în Mariupol, iar afirmația președintelui rus Vladimir Putin că a eliberat orașul este dezinformare, a declarat joi Departamentul de Stat al SUA.

„Înțelegem că forțele Ucrainei continuă să se mențină pe poziții și există toate motivele să credem că spectacolul președintelui Putin și al ministrului său al apărării pentru mass-media pe care l-am văzut în ultimele ore nu este altceva decât o nouă dezinformare...”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un briefing de presă.

Președintele SUA Joe Biden spune că victoria Rusiei în Mariupol este „discutabilă”.

„Este discutabil dacă el (Putin) controlează Mariupolul. Nu există încă nicio dovadă că Mariupol ar fi căzut complet”, a spus Biden.

Răspunzând la afirmația Kremlinului că forțele sale au „eliberat” orașul-port, Volodimir Zelenski a spus că Rusia controlează cea mai mare parte din Mariupol, dar forțele ucrainene rămân într-o parte a acestuia, potrivit Reuters.