Rușii simt o "presiune autoimpusă" pentru a obține un fel de victorie până la 9 mai, potrivit a doi oficiali europeni, citați de CNN. 9 mai este ziua în care Rusia sărbătorește Ziua Victoriei asupra Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial.

Parada de 9 mai la MoscovaFoto: Captura YouTube

În mod tradițional, Rusia marchează această sărbătoare cu o paradă militară a victoriei în Piața Roșie și cu un discurs al președintelui Vladimir Putin.

Cu o lună înainte de această sărbătoare, oficialii spun că Rusia se regrupează și își mută forțele în sud-estul Ucrainei - un obiectiv mult mai limitat decât acapararea unor mari porțiuni din țară - cu scopul de a obține un fel de victorie regională.

"Consolidarea și încercarea de a avea cel puțin ceva despre care să vorbească (ca de o victorie) este în mod clar în interesul lor", a declarat un oficial.

Oficialul a menționat că presiunea timpului ar putea determina forțele rusești să facă greșeli, la care se adaugă problemele logistice și problemele de moral cu care se confruntă deja.

Cel de-al doilea oficial european a declarat că un calendar politic pentru război ar putea duce la un "dezastru militar ca o consecință".

Dar ar putea, de asemenea, să determine forțele rusești să comită mai multe atrocități.