Apa iazului aflat lângă Ambasada Rusiei din capitala Lituaniei, Vilnius, a fost colorată în roșu pentru a atrage atenția asupra crimelor de război comise de Kremlin în conflcitul din Ucraina. Imagini cu medaliata olimpică Ruta Meilutyte înotând în apa sângerie au devenit virale.

Ruta Meilutyte inotand in apa rosie a iazului de langa Ambasada Rusiei din VilniusFoto: Captura YouTube

Iazul, care a fost vopsit cu vopsea ecologică, este menit să simbolizeze responsabilitatea Rusiei pentru comiterea crimelor de război împotriva ucrainenilor, în timp ce actul de a înota comunică necesitatea unui efort continuu de a lupta, relatează The Guardian.

Potrivit delfi.lt, poliția a spus că aceasta a fost o acțiune de protest, care a fost convenită cu inspectorii pentru protecția naturii. Purtătorul de cuvânt al municipalității, Paulius Vaitekenas, a declarat că este un act artistic menit să atragă atenția lumii asupra crimelor de război ale Rusiei.