Yuri, un băiat de 14 ani din Bucha, și tatăl său mergeau cu bicicleta la primărie, sperând să poată primi mâncare și medicamente, când au fost opriți de un soldat rus. A fost împușcat și el, și tatăl lui, care însă nu a supraviețuit, scrie BBC.

Cadavrele a peste 20 de civili gasite pe o singura strada din BuchaFoto: Captura video

În 17 martie, pe la ora 11.00, Yuri Nechyporenko și tatăl său, Ruslan, mergeau cu bicicleta la primăria Bucha, unde se dădeau ajutoare. Electricitatea, gazul și apa erau oprite, iar bunurile esențiale erau puține, Bucha fiind unul dintre primele orașe atacate de forțele ruse în timp ce înaintau spre capitala Ucrainei, Kiev. Yuri și tatăl său sperau să ia medicamente și mâncare.

„A fost împușcat de două ori în piept, chiar în dreptul inimii. Apoi în cap"

Băiatul a povestit pentru BBC cum un soldat rus i-a oprit pe el și pe tatăl său pe stradă. Au ridicat imediat mâinile:

  • „I-am spus că nu avem nicio armă și că nu reprezentăm niciun pericol.
  • Tatăl meu a întors capul spre mine și atunci a fost împușcat... A fost împușcat de două ori în piept, chiar în dreptul inimii. Apoi a căzut”.

În acel moment, soldatul l-a împușcat pe Yuri în mâna stângă și a căzut și el. Spune că în timp ce era la pământ a fost împușcat din nou, de data aceasta în braț.

  • „Stăteam întins pe burtă, nu vedeam nimic din ce se întâmpla în jurul meu”, afirmă băiatul.

Soldatul rus a tras din nou, de data aceasta în capul tatălui său. Dar Ruslan era deja mort. "Am avut un atac de panică, zăcând acolo cu brațul rănit sub mine. Am văzut că mâna îmi sângera", a mai spus el.

Abia după un timp, când soldatul rus a intrat în spatele unui tanc, Yuri s-a ridicat și a fugit. A ajuns acasă, unde i-a povestit mamei ce se întâmplase.

Alla, mama lui Yuri, a povestit și ea pentru BBC că a plecat imediat să-și vadă soțul, sperând că Yuri se înșală și că bărbatul fusese doar rănit. „Fiul meu m-a implorat să nu o fac. A spus că mă vor ucide și pe mine”, afirmă Alla.

A plecat, dar a fost întoarsă din drum de către vecini, care i-au spus că rușii sunt peste tot pe străzi și îi împușcă pe cei pe care îi întâlnesc în zonele controlate de ei.

A doua zi dimineață, Alla i-a cerut mamei să o ajute. Purtând eșarfe albe, au mers amândouă la locul în care fusese împușcat Ruslan. Mama ei a vorbit cu soldații ruși și au reușit să treacă. În cele din urmă, au reușit să ia trupul bărbatului și să îl ducă acasă. Ruslan avea 49 de ani și era avocat. L-au îngropat în grădina casei familiei.

Ruslan este unul din cei peste 300 de oameni din Bucha care au fost uciși de trupele ruse, conform unui bilanț provizoriu al autorităților ucrainene. Fotografii șocante cu oameni împușcați pe străzi sau în subsolurile unor clădiri, unii dintre ei torturați înainte, au făcut înconjurul lumii. Rusia a negat însă orice atrocități comise de soldații săi în Bucha.

-----