Mai mulți analiști au susținut că decizia de a invada Ucraina pe 24 februarie a reflectat preocupările personale ale lui Putin mai degrabă decât necesitatea geopolitică și că, pe măsură ce acesta împlinește 70 de ani în acest an, este din ce în ce mai preocupat de moștenirea sa istorică, potrivit unei analize Al Jazeera.
Pentru Putin, cel mai important trecut este cel ce l-a entuziasmat pe disidentul și laureatul Nobel Alexander Soljenițîn: perioada în care popoarele slave au fost unite în cadrul regatului creștin ortodox al Rusiei Kievene. Kievul a fost în inima acestuia, transformând Ucraina în centrul viziunii panslaviste a lui Putin, scrie Kapital.
Dar pentru Putin, războiul din Ucraina este pentru conservarea Rusiei, nu doar pentru extinderea ei. După cum a spus recent ministrul rus de externe Serghei Lavrov, liderii ruși consideră că țara lor este într-o „bătălie pe viață și pe moarte pentru existența hărții geopolitice mondiale”.
Pe fondul pierderilor militare din Ucraina și a unei crize economice care se adâncește ca urmare a sancțiunilor occidentale de amploare impuse în urma invaziei, realizările sale ar putea fi subminate, avertizează experții.
- De ce este puțin probabil ca Occidentul să oprească războiul lui Putin
Ce a realizat Vladimir Putin în cei 22 de ani la putere și care este miza pentru el în acest război?
Când Vladimir Putin a apărut prima dată ca lider al Rusiei în anii 1999-2000 el părea o anomalie - un lider forte naționalist în era unor tehnocrați globaliști. Angela Merkel, fostul cancelar german, a sugerat odată că Putin încerca să aplice tehnicile secolului XIX într-o eră diferită, scria Financial Times la începutul lunii.
La sfârșitul anilor 1990, Putin, un fost agent KGB și birocrat în administrația prezidențială a lui Boris Elțin, a apărut ca unul dintre posibilii săi succesori. Elțîn a fost profund nepopular și perceput ca un lider slab, după ce a supravegheat o tranziție accidentată de la comunism la economia de piață și politica electorală.
Căutarea succesorului său s-a concentrat pe cineva care ar putea proiecta o imagine diferită – a puterii și a ambiției.
„Rușii tânjeau după un lider puternic... Lege și ordine au fost cuvintele cheie”, a spus analistul politic rus Abbas Galliamov care a lucrat în cabinetul lui Vladimir Putin. „Dispoziţia generală în ţară era patriotică, anti-NATO”.
Abbas Galliamov (captura BBC)
Potrivit lui, Putin a jucat pe aceste sentimente și s-a prezentat ca cineva care ar putea pune ordine în afacerile interne ale Rusiei și poate face față umilinței percepute de Occident.
După o schimbare rapidă a prim-miniștrilor, inclusiv doi – Evgheni Primakov și Serghei Stepașin – care aveau, de asemenea, experiență în domeniul informațiilor, Putin a fost numit în același post în august 1999, ceea ce a deschis calea pentru președinția sa. În martie 2000, el a câștigat alegerile prezidențiale cu 53% din voturi.
Dorința societății de a avea un lider mai asertiv i-a permis noului președinte să întreprindă reforme politice care au întărit statul, au inversat descentralizarea și chiar au încălcat instituțiile democratice și libertatea presei.
„Cu cât devenea mai autoritar, cu atât poporului rus le plăcea mai mult”, a spus Galliamov.
- Citește și: Analiști occidentali îi fac portretul lui Vladimir Putin: Între brutalitate și „paranoia”
În paralel, Putin a întărit și agențiile de securitate și informații și a căutat o victorie decisivă în cel de-al doilea război cecen. El a răspuns, de asemenea, cu operațiuni de securitate grele în urma atacurilor teroriste de la Moscova în 2002 și Beslan în 2004, îmbrățișând așa-numitul „război împotriva terorii” al Statelor Unite.
În ciuda faptului că s-a confruntat cu unele critici pentru istoricul său anti democratic și o retorică anti-occidentală, președintele rus s-a bucurat de sprijinul occidental.
Vladimir Putin Foto: Aleksey Nikolskyi/Kremlin Pool / Zuma Press / Profimedia
La sărbătorirea Zilei Victoriei din 2005 la Moscova, înconjurat de lideri de stat din China, Franța, Germania, Japonia și SUA, Putin a declarat: „Este de datoria noastră să apărăm o ordine mondială bazată pe securitate și dreptate și pe o nouă cultură a relațiilor, între națiuni care nu vor permite repetarea vreunui război, nici „rece”, nici „fierbinte”.
Dar extinderea NATO spre est a provocat unele tensiuni, exprimate de Putin în celebrul său discurs de la Conferința de Securitate de la München în 2007, în care a acuzat SUA că „și-au depășit granițele naționale în toate privințele”.
Analiştii au indicat războiul din 2008 din Georgia, în care trupele ruse au luptat alături de forţele din două regiuni separatiste împotriva armatei georgiene, ca o demonstraţie a liniilor roşii ale Kremlinului după ce Tbilisi a încercat să urmărească aderarea la NATO.
Chiar și după conflict, însă, relația pozitivă cu Occidentul a continuat și în 2009, administrația președintelui american Barack Obama anunțând o „resetare” a relațiilor cu Rusia.
Primele două mandate ale lui Vladimir Putin - creștere economică susținută
În primele două mandate de președinte (2000-2008), Putin a prezidat și o creștere economică și o dezvoltare spectaculoasă în Rusia, impulsionate de prețul ridicat al petrolului și de reformele macroeconomice efectuate în anii 1990.
Economia a crescut cu între 5 și 10 la sută anual. Economiștii liberali din echipa sa au lucrat la stimularea investițiilor străine directe și a climatului de afaceri intern.
Standardul de trai s-a îmbunătățit pentru rusul mediu, în timp ce clasa de mijloc urbană s-a consolidat. Între 2000 și 2010, salariul mediu a crescut de aproape zece ori.
„Putin a fost un politician foarte norocos pentru că a ajuns la putere în 2000, când economia [rusă] a trecut de cele mai dificile vremuri”, a spus Serghei Aleksașenko, care a fost ministru adjunct al Finanțelor în anii 1990.
„Dacă Putin s-ar fi retras și ar fi părăsit postul în 2008, ar fi fost acceptat ca un mare președinte al Rusiei”, spune economistul.
Serghei Aleksașenko
Campaniile NATO i-au sporit teama
Dar nu a făcut-o. Interzis să candideze pentru al treilea mandat consecutiv, Putin i-a predat președinția lui Dmitri Medvedev în 2008 și a revenit în funcția de prim-ministru.
Potrivit lui Galliamov, care s-a alăturat administrației lui Putin la acea vreme, președintele în exercițiu a luat în considerare pensionarea în serios. În primele luni ale mandatului de premier, el părea foarte relaxat și nu și-a asumat multe responsabilități, poate plănuind să-i permită lui Medvedev să obțină un al doilea mandat.
„A încercat să lase frâiele, dar apoi s-a întâmplat ceva”, a spus Galliamov. Schimbarea de atitudine a lui Putin a coincis aproximativ cu debutul crizei financiare globale din 2008, care l-a făcut să se implice mai mult în treburile țării, a explicat el.
Apoi, în 2011, revoltele arabe și, în special, campania NATO împotriva guvernului lui Muammar Gaddafi din Libia, i-au sporit sentimentul de nesiguranță.
„A simțit că nu poate fi în siguranță, mai ales având în vedere că opoziția rusă a fost foarte agitată în acest caz. Toți spuneau: „Putin, vei ajunge ca Gaddafi”, a spus Galliamov.
În decembrie acelui an, la câteva luni după ce Putin și-a anunțat candidatura la președinție, la Moscova au izbucnit proteste antiguvernamentale, pe care le-a pus pe seama secretarului de stat american de atunci Hillary Clinton.
După ce și-a asigurat un al treilea mandat prezidențial, de această dată timp de șase ani, retorica anti-occidentală a lui Putin s-a intensificat, la fel și critica lui la adresa „revoluțiilor de culoare” – mișcări populare de protest din spațiul post-sovietic care caută schimbarea guvernului.
Acest lucru a culminat cu răspunsul ferm al Moscovei la protestele de la Maidan din Ucraina din 2013-2014, în care trupele ruse au fost trimise în regiunea ucraineană Crimeea pentru a o ocupa și a fost instigată o rebeliune separatistă în regiunea Donbas.
O politică externă mai asertivă s-a reflectat și în intervenția militară a Rusiei în Siria în 2015 și în desfășurarea de mercenari ruși în Libia în 2019, precum și în parteneriatul mai puternic cu mai multe state din Orientul Mijlociu și Africa.
Între timp, acasă, Putin a impus o serie de măsuri pentru a reduce la tăcere Opoziția.
În 2012, Duma rusă a adoptat așa-numita „lege a agenților străini”, care urmărea să stopeze activitatea organizațiilor societății civile care primesc finanțare străină; în 2019, a fost extinsă pentru a include indivizi și organizații media. În 2014, Camera inferioară a parlamentului a aprobat și o legislație care face ilegal orice protest fără aprobarea prealabilă a autorităților locale.
Alexei Navalnîi (Foto: AFP/ Profimedia)
În 2019, Kremlinul a început și vănătoarea liderului opoziției Alexei Navalnîi, după o serie de dezvăluiri despre corupția guvernamentală din partea echipei sale. Navalnîi a supraviețuit unei tentative de asasinat cu un agent chimic în 2020, iar ulterior a fost închis.
Efortul lui Putin de a-și consolida puterea s-a extins și în economia rusă, care a suferit o scădere după prăbușirea prețurilor globale la petrol în 2014-15, iar țările occidentale au impus sancțiuni din cauza intervenției ruse în Ucraina.
Potrivit lui Aleksașenko, în anii 2010, președintele rus a căutat să-și sporească controlul asupra sectoarelor energetice și bancare, precum și asupra marilor afaceri rusești.
„Putin a recunoscut că, dacă nu ar fi controlat afacerile private, fluxurile financiare [ale], dacă nu ar fi limitat conexiunile dintre afacerile private și opoziția politică, s-ar fi confruntat cu provocări semnificative”, a spus Aleksașenko.
Cu toate acestea, în ciuda recesiunii și a controlului sporit, echipa economică a lui Putin a reușit să mențină stabilitatea macroeconomică și o inflație scăzută, ceea ce a asigurat că standardele de viață ale populației ruse nu se deteriorează.
Moștenirea lui Putin: „Un stat paria”
Invazia rusă a Ucrainei a provocat inițial proteste împotriva războiului în orașele din toată Rusia, dar aparatul de securitate a reușit să le înăbușe rapid. Statul a luat măsuri de cenzură a instituțiilor media independente și critice, întrerupând accesul la surse alternative de informații.
La o lună de la începutul războiului, atât sondajele de stat, cât și cele independente au indicat că nivelul de aprobare al lui Putin a crescut cu aproximativ 20 de puncte procentuale, la 81-83%.Institutul independent Levada a raportat, de asemenea, sprijinul a 81% din respondenți pentru războiul din Ucraina.
„Mă tem că nu a văzut încă suficiente victime pentru a permite ca obiectivele lui de război să se schimbe”, a declarat Gustav Gressel, un expert în politici la biroul din Berlin al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), pentru Deutsche Welle.
În această eventualitate, care din păcate pare probabilă având în vedere declarațiile lui Putin înainte de invazie, Occidentul va trebui să mizeze pe altceva care să-l aducă pe Putin la masă: problemele politice interne.
Moștenirea internă
Totuși, potrivit lui Galliamov, tendința generală în societatea rusă, care a început înainte de invazie, este de a se îndepărta de venerarea liderilor puternici.
„[Oamenii se întreabă], OK, Putin este puternic, dar de ce mai avem probleme? Pentru că nu îi pasă de oameni, îi pasă doar de el însuși și de anturajul său și își joacă marile sale jocuri politice care îi plac”, a spus el, pentru Al Jazeera.
„Oamenii caută un lider cu chip uman, nu atât de autoritar, nici atât de distante, nu o persoană căreia să nu-i pese.”, adaugă analistul.
În opinia sa, războiul nu va împiedica ca moștenirea internă pe care a vrut să o lase în urmă – naționalism, valori conservatoare și imaginea unei Rusii puternice – să fie discreditată în ochii publicului.
Moștenirea economică a lui Putin, amenințată
Realizările economice ale lui Putin par, de asemenea, amenințate. Potrivit Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, economia Rusiei s-ar putea contracta cu până la 10% în acest an; alte estimări vorbesc de 15 la sută.
„Războiul împotriva Ucrainei are ca rezultat decuplarea economiei ruse de economia globală. Nu știm când și cum se va opri acest proces”, a spus Aleksașenko.
El a prezis că, dacă Putin ar rămâne la putere încă cinci ani, chiar dacă ar reuși să încheie un fel de acord de pace, economia Rusiei ar arăta ca un „amestec de economia sovietică din 1985 și economia nord-coreeană de astăzi. ”.
„Moștenirea economică a lui Putin va fi... un dezastru”, a conchis el.
Biden si Putin cu ministrii lor de externe Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia
Moștenirea externă: Izolată pe plan internațional
Războiul din Ucraina ar putea afecta, de asemenea, poziția Rusiei în politica mondială, deoarece conducerea țării se confruntă cu acuzații de crime de război. În urma sesizărilor din 41 de țări, Curtea Penală Internațională (CPI) a anunțat că a deschis o anchetă cu privire la invazia rusă a Ucrainei.
- Citește și: Analiză: Poate Rusia să revină pe scena mondială ca actor major?
Cererile la anchete internaționale s-au intensificat în ultimele zile după ce autoritățile ucrainene au presupus crime de război comise în suburbiile din jurul Kievului capturate de armata rusă.
Potrivit lui Mark Galeotti, directorul companiei de consultanță Mayak Intelligence, Rusia va trebui, de asemenea, să își reducă aria geopolitică.
„Rusia nu se va prăbuși… dar în ceea ce privește impactul asupra statului rus ca stat puternic capabil să susțină aventurile militare și politice străine, aceasta este o chestiune foarte diferită”, a spus Galeotti. „În ceea ce privește locul Rusiei în lume, rușilor le va fi greu – și cu siguranță cât timp Putin este la putere – să nu fie considerați în esență un stat paria”.
În opinia sa, încercarea lui Putin de a intra în istoria Rusiei ca un constructor de stat cheie a eșuat.
Surse: Al Jazeera, Kapital, Financial Times
0
22
