​Ministerul rus al Apărării a publicat imagini cu distrugerea unei drone UJ-22 Airborne în Ucraina cu ajutorul unui sistem antiaerian Panțir, relatează TASS.

Sistemul de rachete PantirFoto: Russian Defence Ministry / TASS / Profimedia

Armata rusă afirmă că drona transporta sub aripa sa o bombă aeriană și mine de calibru 82 mm.

„Echipajul vehiculului de luptă Pantsir-S a detectat în timp util un vehicul aerian fără pilot al Forțelor Armate ale Ucrainei și a distrus ținta cu o rachetă”, anunță Moscova într-un comunicat remis presei.

Armata rusă afirmă că „în total, de la începutul operațiunii, sistemele rusești de apărare antirachetă Pantsir au distrus peste trei sute de drone și zeci de avioane militare”.

Rușii arată că sistemul de rachete Panțir a doborât o dronă de recunoaștere

Sistemul antiaerian Panțir este o familie de rachete sol-aer integrat de rază medie autopropulsate dezvoltate de Rusia cu o rază medie de 20-40 de kilometri. Sistemele mai avansate Panțir SM pot lovi ținte aflate la o distanță de până la 75 de kilometri.

Sistemul Panțir a fost proiectate pentru apărarea unor instalații militare, industriale sau administrative față de atacurile aeriene care folosesc muniții de precizie.

Cele mai multe sisteme Panțir au intrat în dotarea armatei ruse între 2008 și 2013, modelele mai noi fiind proiectate începând cu 2019. Ele sunt printre cele mai moderne arme din arsenalul armatei ruse.

UJ-22 Airborne este o dronă multifuncțională dezvoltată de Ucraina în principal pentru misiuni de recunoaștere și strângere de informații. Ea nu este o dronă de atac ca faimoasele Bayraktar TB2.

FOTO: ukrjet.ua

Rusia a publicat miercuri și noi înregistrări video în care prezintă atacuri a elicopterelor sale asupra blindatelor ucrainene.

Urmărește ultimele evoluții din a 35-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.