Condițiile pentru o primă întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin sunt „suficiente” după noua rundă de negocieri ruso-ucrainene din Turcia, a declarat negociatorul șef al Kievului, David Arakhamia.

Vladimir Putin anunțând invadarea UcraineiFoto: Handout / AFP / Profimedia

„Rezultatele reuniunii de azi sunt suficiente pentru o întâlnire la nivel de șef de stat”, a spus el, citat de AFP.

După începerea invaziei în Ucraina, Rusia a refuzat propunerile în acest sens formulate direct și de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Cu o zi în urmă, Serghei Lavrov a precizat că orice întâlnire între cei doi lideri ar trebui să aibă loc odată ce partea rusă și ucraineană se apropie de un acord pe subiecte cheie.

La rândul său, purtătorul de cuvânt la Kremlinului Dmitri Peskov, a declarat că președintele Vladimir Putin nu intenționează să aibă o întrevedere cu Zelenski după cea de-a patra rundă de negocieri ruso-ucrainene de la Istanbul.